25 aprilie 2024
12.8 C
București

Planşeul de acoperire a râului Dâmboviţa în Piaţa Unirii va fi consolidate prin Programul „Anghel Saligny”

Proiectul de consolidare a planșeului de acoperire a râului Dâmboviţa în Piaţa Unirii a fost inclus în Programul național de investiții „Anghel Saligny”. Astfel, statul va finanța lucările de consolidare și reabilitare ale acestui obiectiv.

În acest context, bugetul Programului va fi suplimentat cu suma de 750.751.800,69 de lei, sumă care va fi alocată lucrărilor de consolidare și reabilitare a planşeului Unirii, în condițiile în care aceasta este o zonă centrală, intens circulată, iar autoritățile publice locale nu pot suporta, de la bugetul local, valoarea totală a investiției.

Consolidarea acestui obiectiv este urgentă întrucât, în prezent, planșeul este într-o stare avansată de degradare din cauza expunerii la umiditate excesivă, prezentând deteriorări la partea carosabilă a străzilor de deasupra planşeului, iar stratul de acoperire a armăturilor este puternic corodat.

Astfel, consolidarea structurii existente a planşeului implică lucrări la partea carosabilă a străzilor afectate, trotuare, alei și spații verzi, și vor consta, în principal, în desfacerea straturilor rutiere, demolarea completă a planșeului existent până la nivelul terenului, înlocuirea structurii existente cu o structură nouă, modernă și performantă, care să răspundă tuturor cerințelor de trafic, realizarea unei noi infrastructuri, a unei hidroizolații performante, înlocuirea rosturilor de dilatație, precum și consolidarea fundațiilor existente.

Pentru încheierea contractului de finanțare, autoritățile locale din sectorul 4, beneficiar al finanțării, trebuie să încarce, în platforma digitală investitii.mdlpa.ro, pusă la dispoziție de MDLPA, documentele prevăzute la art. 9 alin. (1) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”.

Autor: Mihai Colț
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei