Prim-ministrul Marcel Ciolacu l-a numit pe Cristian – Victor Popescu Piedone în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. „Povestea „Piedone” a început cu vreo două decenii în urmă, într-un București deloc favorabil cetățeanului onest! Erau vremuri în care cetățeanul era batjocorit în magazine și piețe, furat la cântar, păcălit cu marfă expirată! Încă mai sunt producători și negustori avizi de avere rapidă pe spinarea omului singur și neprotejat de legea românească! Oameni buni, îmi încep treaba în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor!”, anunță Cristian Popescu Piedone.
Fost primar al Sectorului 5, Piedone a candidat la alegerile parlamentare din partea PSD, pe listele pentru Senat în Giurgiu.
Autor: Mihai Colț
Foto: Cristian Popescu Piedone Facebook