Peste 400 de instrumentiști și artiști lirici de la trei instituții muzicale de cultură din Germania și România, elevi de la două licee din ambele țări și o lucrare monumentală – Gurre-Lieder de Arnold Schönberg vor deschide Stagiunea 2023-2024 a Filarmonicii Banatul Timișoara.
Cel mai amplu proiect din istoria Filarmonicii are loc în 28 și 29 septembrie 2023, de la ora 19:00, în Parcul Rozelor.
Insituțiile implicate în realizarea grandiosului eveniment sunt:
- Orchestra simfonică și Corul „Ion Românu” ale Filarmonicii Banatul Timișoara
- Orchestra simfonică și Corul Teatrului Altenburg Gera
- Corul Operei Naționale Române Timișoara
- Corul pe voci egale al Liceului de Artă „Ion Vidu” Timișoara
- Corul de copii al Colegiului de Muzică Rutheneum Gera
Maestrul Gabriel Bebeșelea (dirijor în rezidență în Stagiunea 2023-2024 al Filarmonicii Banatul Timișoara) este dirijorul sub bagheta căruia se vor desfășura cele două concerte vocal-simfonice extraordinare.
„Una din cele mai impresionante lucrări create vreodată, Gurre-lieder, un oratoriu compus de cel care a schimbat pentru totdeauna muzica, Arnold Schönberg, e interpretat pentru prima oară la Timișoara și doar a doua oară în România. Această piesă implică o desfășurare de forțe ieșită din comun, lucru care face ca interpretarea acestei lucrări să devină de foarte multe ori un eveniment unic într-o generație. Tocmai de aceea, reunirea Filarmonicii Banatul, a Operei Naționale din Timișoara, a Operei din Gera și a liceelor de muzică din Timișoara și Gera simbolizează continuarea a ceea ce s-a început cu ocazia Zilelor Timișoarei în concertul Corului comunitar cu Beethoven Simfonia a IX-a, când sloganul din această lucrare emblematică a servit drept motto: «îmbrățișați-vă milioane!»”, spune maestrul Gabriel Bebeșelea.
Dirijori asistenți:
- CRISTIAN SPĂTARU
- DOMINIK TOMAS KOZŁOWSKI
- ANA SPASOVSKA
Dirijori coruri:
- IOSIF TODEA
- LAURA MARE
- ALEXANDROS DIAMANTIS
- CHRISTIAN K. FRANK
- MARIA GYURIS
Soliști:
- MICHAELA KAUNE (Tove)
- RUXANDRA DONOSE (Waldtaube)
- ROY CORNELIUS SMITH (Waldemar)
- COSMIN IFRIM (Klaus Narr)
- BOGDAN BACIU (Bauer)
- JOHANNES SCHWÄRSKY (Narator)
Gurre-Lieder de Arnold Schönberg este cunoscută ca fiind lucrarea cu cea mai mare orchestrație a literaturii de specialitate și reunește teme precum dragostea, crima din gelozie, rebeliunea împotriva sorții și reconcilierea cu semenii și cu natura. În esență, este o poveste fascinantă de dragoste dintre regele Waldemar şi iubita lui, Tove, ucisă la ordinul reginei Helvig, în urma unui exces de gelozie.
Grandioasa lucrare are o durată de aproape două ore. A. Schönberg a început să o compună în 1900 și a reușit să o finalizeze abia 11 ani mai târziu. Inițial, a fost concepută ca un ciclu de lied-uri pentru soprană, tenor şi pian. În 1903, pe lângă cele nouă lead-uri, Schönberg a reușit să adauge preludiul, Cântecul turturelei şi părţile a doua şi a treia. După alți șapte ani, a reușit să o finalizeze, capodopera cu influențe wagneriene și mahleriene, după aprecierile criticilor, cunoscându-și desăvârșirea în 1911.
Gurre-Lieder este construită pe versurile scriitorului danez Jens Peter Jacobsen și a fost tradusă în germană de Robert Franz Arnold. Lucrarea, ce atinge registre vocale și instrumentale remarcabile, a avut premiera la Viena, în 1913, și a fost un succes copleșitor pentru compozitor.
La ambele concerte vocal-simfonice extraordinare de la Timișoara intrarea este liberă!
Autor: Bella Steriadis
Foto: Filarmonica Banatul Timișoara