Comisia Europeană a anunțat că aproximativ 15,1 milioane de persoane au câștigat experienţă în străinătate prin Programul Erasmus, care a început în 1987 și facilitează schimburile în învăţământul superior.
Programul a fost creat pentru a le oferi studenţilor oportunitatea de a urma cursuri universitare în altă ţară europeană.
În timp, Erasmus a suferit ajustări pentru a include stagiari, învăţământ vocaţional şi activitate de voluntariat, precum şi noi ţări membre ale Uniunii Europene.
Cu un buget de 4,5 miliarde euro în 2023, a avut 1,3 milioane de beneficiari şi 32.000 de proiecte.
Erasmus+ este programul UE pentru educaţie, formare, tineret şi sport în Europa.
Cu un buget estimat de 26,2 miliarde euro pentru perioada 2021-2027, programul beneficiază de aproape dublul finanţării alocate programului în precedenta perioadă de programare financiară multianuală (2014-2020).
Programul pentru perioada 2021-2027 pune un accent puternic pe incluziunea socială, pe tranziţia verde şi cea digitală, precum şi pe promovarea participării tinerilor la viaţa democratică. El sprijină priorităţile şi activităţile definite în Spaţiul european al educaţiei, în Planul de acţiune pentru educaţia digitală şi în Agenda europeană pentru competenţe.
Programul sprijină Pilonul european al drepturilor sociale, pune în aplicare Strategia UE pentru tineret 2019-2027 şi dezvoltă dimensiunea europeană în sport.