Pentru a intra în Regatul Unit este nevoie de o autorizaţie electronică de voiaj. Deja măsura se aplică pentru SUA, Canada…de când trebuie să prezinte ETA și cetățenii din Europa?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

La intrarea în Regatul Unit, cetăţeni din 50 de țări – inclusiv Statele Unite, Canada şi Australia – trebuie să prezinte obligatoriu, începând de miercuri, o Autorizaţie Electronică de Voiaj (ETA). Valoarea acestei autorizații este de 12 euro. Din luna aprilie măsura va fi extinsă și pentru cetățenii din Europa.

ETA face parte din eforturile Londrei de a-şi digitaliza sistemul de gestionare a frontierelor și este menită să consolideze securitatea la frontieră similar cu sistemul ESTA cu care se intră în Statele Unite.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Emil Hurezeanu explică noile condiții în care vom călători în Statele Unite

ETA britanică permite un sejur de maximum şase luni în Regatul Unit, costă zece lire sterline (12 euro). Autorizația este valabilă doi ani, dar cererea se reînoiește după schimbarea paşaportului.

ETA autorizează un număr nelimitat de sejururi timp de doi ani şi este cerută inclusiv în situația în care doar se tranzitează Regatul.

Acest sistem, care priveşte călătoriile în cazul cărora nu este necesară o viză de intrare în Regatul Unit, se afla deja în vigoare cu privire la cetăţenii din Qatar, Bahrain, Kuwait, Oman, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite (EAU).

Călătorii din 48 de ţări şi teritorii sunt de-acum vizaţi şi măsura ETA, inclusiv cei din Argentina, Australia, Brazilia, Canada, Coreea de Sud, Statele Unite, Hong Kong, Israel, Japonia, Mexic sau Noua Zeelendă. Cererile de autorizaţii de călătorie le-au fost deschise în noiembrie.

Datele oficiale arată că doar Statele Unite, Canada şi Australia au anual şase milioane de călători care ajung în Regatul Unit.

Începând din 2 aprilie, cetăţenii unui număr de 30 de ţări europene – inclusiv ai statelor membre ale Uniunii Europene (UE), – urmează să fie obligaţi să obţină acest permis de călătorie. Ei vor putea începe să facă demersuri pentru a-l obţine începând din 5 martie.

ETA britanică – care nu priveşte persoanele rezidente în Regatul Unit – le este cerută atât copiilor, cât şi bebeluşilor.

Datele organizaţiei Visit Britain arată că, în 2023, Regatul Unit a primit 38 de milioane de vizitatori.

Uniunea Europeană are în vedere să implementeze acelaşi sistem la mijlocul anului 2025 prin ETIAS – European Travel Information and Authorisation System -, o autorizaţie valabilă trei ani, în valoare de şapte euro.

Autor: Mihai Colț
Foto: Pixabay.com

CITEȘTE ȘI: Liber în Statele Unite. România intră oficial în programul Visa Waiver

 

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Și vezi mai ușor noutățile noastre.
Add as preferred source on Google

Mai multe articole

Știrile zilei