Home Actualitate Pensii Pensionarii vor avea la dispoziție aproximativ 135.700 de bilete la tratament balnear

Pensionarii vor avea la dispoziție aproximativ 135.700 de bilete la tratament balnear

O Hotărâre de Guvern, aprobată de executiv în cadrul ședinței de joi, stabilește că pensionarii vor avea la dispoziție aproximativ 135.700 de bilete la tratament balnear. Peste peste 60.000 dintre acestea vor fi în bazele de tratament administrate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).

Reprezentanții Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) menționează faptul că prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, suma aprobată în vederea asigurării de tratament balnear pensionarilor şi persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, persoanelor asigurate pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi beneficiarilor unor legi cu caracter reparatoriu a fost majorată faţă de anul 2023, de la 300 de milioane de lei, la 400 de milioane de lei.

Astfel, în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii Publice va fi asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, cu o durata de 16 zile. La acestea se adaugă aproximativ 75.300 de bilete de tratament balnear contractate cu alte unităţi de profit, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2024, faţă de 59.580 de bilete de tratament în 2023.

Pot solicita bilete de tratament balnear pensionarii şi asiguraţii sistemului public de pensii, iar un procent de maximum 15% din numărul total al biletelor va fi acordat, gratuit, beneficiarilor unor legi speciale cu caracter reparatoriu, precum şi persoanelor care au suferit accidente de muncă sau boli profesionale.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Exit mobile version