1 iunie 2023
21.4 C
București

Pensionarii cu venituri mici primesc luna aceasta ajutorul financiar în cuantum de 700 de lei

Cabinetul Ciucă a aprobat în iunie Ordonanța 74 din 2022 care prevede că pensionarii ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei vor primi în iulie un ajutor financiar în cuantum de 700 de lei.

Taloanele de pensie aferente lunii iulie, care conţin ajutorul financiar, au început să fie tipărite, iar de vineri demarează şi efectuarea plăţilor.

Ajutorul financiar reglementat prin OUG nr. 74/2022 se acordă o singură dată.

Pentru acordarea acestui ajutor sunt luate în calcul unele categorii de venituri, respectiv: pensiile din sistemul public de pensii şi din sistemele neintegrate sistemului public de pensii, care se plătesc în luna iulie 2022, precum şi venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, care se plătesc în luna iulie 2022 prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

CITEȘTE ȘI: Casele de pensii, obligate să informeze angajatorul în privinţa deciziei de pensionare a salariatului

Totodată, sunt luate în calcul veniturile din indemnizaţia socială pentru pensionari, veniturile din salarii şi asimilate salariilor realizate în luna aprilie 2022.

Ministerul Muncii anunță faptul că că ajutorul financiar se acordă din oficiu, prin casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale.

Totodată, în cazul persoanelor care beneficiază de pensie de urmaş, ajutorul financiar se acordă fiecărui urmaş în parte.

CITEȘTE ȘI: Când ajung primii bani pe cardurile primite de beneficiarii voucherelor sociale

Ajutorul financiar se acordă în cuantumul integral de 700 de lei, chiar dacă veniturile plătite în luna iulie sunt aferente unei fracţiuni din luna iulie 2022.

La stabilirea plafonului de 2.000 de lei nu se au în vedere eventualele sume reprezentând drepturi restante aferente unor perioade anterioare, care se plătesc în luna iulie. Ajutorul financiar se acordă doar persoanelor îndreptăţite care au domiciliul în România, nu şi celor care au locul de şedere/reşedinţa obişnuită în străinătate.

CITEȘTE ȘI: Ajutorul financiar de 700 de lei se acordă o singură dată. Cine beneficiază?

Ajutorul financiar se suportă din bugetul de stat. De asemenea, ajutorul financiar nu intră în calculul contribuţiei băneşti individuale în vederea obţinerii unui bilet de tratament balnear şi nu este supus executării silite.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei