Home Actualitate Pensii Pensiile se plătesc până pe 15 ianuarie

Pensiile se plătesc până pe 15 ianuarie

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, anunţă că a avut o discuţie telefonică cu directorul general adjunct al Poştei Române pentru a se depune toate eforturile, astfel încât pensiile pe luna viitoare să fie plătite până în data de 15 ianuarie.

Am discutat telefonic, în această seară (marţi seara – n. r.), cu directorul general adjunct al Poştei Române, Ovidiu Călin, astfel încât să fie depuse toate eforturile pentru ca pensiile pe luna ianuarie a anului 2022 să fie plătite până în data de 15. Posibila întârziere din ianuarie este anuală, fiindcă nu se pot vira banii în luna decembrie 2021 pentru ianuarie 2022, aşa cum se întâmplă în celelalte luni ale anului, deoarece vorbim de bugetul pe alt an. Vom depune toate eforturile pentru ca seniorii României să nu fie nevoiţi să îşi aştepte drepturile nici măcar o zi în plus”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.

Poşta Română a anunțat anterior începerea  distribuirii pensiilor pe data de 6 ianuarie, cu două zile mai târziu decât normal.

Potrivit companiei, pensiile din sistemul public de pensii (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve şi văduve de război, IOVR) vor fi distribuite la domiciliu în perioada 6 – 17 ianuarie, iar la ghişeele subunităţilor poştale până în data de 19 ianuarie 2022. În aceste condiții, distribuirea pensiilor s-ar fi  decalat cu două zile în luna ianuarie, deoarece banii pentru drepturile sociale vor fi viraţi în conturile Poştei Române începând cu 4 ianuarie, după cum se întâmplă la fiecare început de an,

Într-o lună obişnuită, Poşta Română primeşte prima parte a banilor de pensii cu trei zile înainte de prima zi lucrătoare a lunii în care pensiile sunt livrate.

În ianuarie, Casa Naţională de Pensii Publice va vira în conturile Poştei Române contravaloarea drepturilor de protecţie socială cu o decalare de câteva zile, ca la orice început de an.

Poșta Română explică faptul că transformarea drepturilor de protecţie socială în bani cash şi distribuirea în genţile fiecărui factor poştal durează aproximativ trei zile.

Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a dat asigurări că angajaţii instituţiei vor lucra la capacitate maximă pentru a distribui pensiile cât mai rapid în ianuarie.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Exit mobile version