Am luat-o agale prin vechea mahala a croitorilor din Bucureștiul Fanariot. La umbra palatelor ce formează complexul Patriarhal, se așterne un labirint de străduțe delimitat de Bulevardul Regina Maria, Strada 11 iunie și Bulevardul Dimitrie Cantemir, labirint în care te pierzi printre imobile, unele elegante de factură neoclasică, altele semețe etalând cula țărănească, specifică stilului neoromânesc, liantul dintre ele fiind vile cu elemente Art Deco.
Acest mix arhitectural, aflat acum la câțiva pași de inima orașului: Piața Unirii, a fost realizat într-o zonă care, în secolui al XVIII-lea, era chiar la granița Bucureștiului.
Prin anul 1766, în spațiul care astăzi este reprezentat de strada Olimp se afla un schit de lemn, metoh (dependent) al Mitropoliei.
Acest schit a fost originea unei parohii care, cu cele două hramuri Sfântul Haralambie și Adormirea Maicii Domnului, a sprijinit o comunitate ce a putut să traverseze perioada fanariotă și să înfrunte foametea, dar și ciuma din vremea lui Caragea, din 1813- 1814.
Urmările unor astfel de calamități, s-au întipărit adânc în memoria oamenilor, ei s-au îndreptat în mod firesc spre ajutorul lui Dumnezeu, găsind alinare în mijlocirea Sfântului Haralambie, în al cărui Acatist se spune „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete” împreună cu alte stihuri pentru ajutor și ocrotire la vreme de calamități.
Vechiul schit din lemn…
Aflăm istoricul bisericii din Pisania așezată deasupra ușii de la intrare în anul 1871: „Doamne cel ce iubești pe cel ce iubescu podoaba casei tale și miluiesti pre cei ce cunoscu locașurile Tale – Această Sfântă Biserică ce să prăznuește hramul Sfânta Treime și Schimbarea la Față din vechime a fostu schitisoru de lemnu alu Sfintei Mitropolii făcut de Dimitrie după cumu în pisania veche s-a gasitu la anul 1766 – La anul 1782 s-a făcut de zidu de Istrate Vel-Vornic și de Constantin Crețulescu – și la anul 1800 s-a ispravit de brasla croitorilor – și la anul 1869 s-a prefacut în zilele domnitorului al Romanilor Carol I, din venitul Sfintei Biserici și din ajutorul altor pravoslavnici creștini și cu osteneala epitropilor Ioan Dobrescu și Dimitrie Gheorghe și a preotilor duhovnicu Ioan, Ioan și Nicolae. Iar la anul 1871 s-au zugravit și s-au pardosit cu piatra și alte îmbunătățiri ce se vadu întrânsa s-au facut prin stăruința și ajutorul d-lor enoriași acestei Sf. Biserici.”
CITEȘTE ȘI: Bisericile placate cu mozaic, moștenire milenară
În afară de această Pisanie, sunt puține izvoarele care descriu acest monument, iar ele se referă doar la anumite avarii, reparații, donații în bani și obiecte de cult.
Cu puțin timp înainte de a fi terminată, la 17 septembrie 1794, în timpul unei furtuni, Biserica și-a pierdut acoperisul turlei.
Mahalaua Flămânda, saracă în acea vreme, nu a putut face față cheltuielilor decât cu ajutorul celor 100 taleri, acordați din fondul Visteriei de către domnitorul de la acea vreme.
Biserică nouă, din piatră pentru alinarea celor flămânzi
De-a lungul timpului, greutățile materiale, cu doi-trei preoți slujitori și cu enoriași puțini și săraci, au marcat evoluția parohiei, iar contemporanii au denumit-o a „săracilor”, „săraca” sau „flămânda”.
Potrivit tradiției locale, numele Bisericii ar fi în legatură cu menirea acelui „schitisoru de lemnu alu Sfintei Mitropolii”, ridicat de acel Dimitrie în anul 1766.
CITEȘTE ȘI: Pe urmele lui Gheorghe Tattarescu, zugravul de biserici
Pentru ca slujbele Marilor Sărbători de la Mitropolie să nu fie tulburate de nerăbdarea celor săraci și flămânzi, care așteptau să primească ofrande și pomeni, slujitorii au hotărât ca aceștia să aștepte la „Schitul cel din vale”, unde urmau să primească „cele spre mângâiere și îndestulare”.
Practica aceasta va fi continuată și după ridicarea din piatră a Bisericii (1782-1800), care există și astăzi, cu numele de Biserica Flămânda.
Biserica are forma unei cruci cu un pronaos lărgit și alungit, cu absidele poliedrale în exterior. Absida Sfântului Altar are trei muchii în exterior, și arce de cerc în interior. Între naos și pronaos, plafonul are două arce, unul mai lat ce urcă până la baza turlei de deasupra naosului, iar celalalt mai îngust, coboară mai jos decat primul. Turla naosului este deschisă, iar cea a pronaosului este închisă cu o calotă semisferică, sprijinită pe patru pandantive, pe arcurile și timpanele respective.
În partea nordică, în zona pronaosului, se află un turn care adăpostește scara spre clopotniță, având de asemenea, o formă poliedrală în exterior.
În partea de vest, vădit adăugit, se află un pridvor decorat cu elemente neoclasice. În curte pe latura de sud, există două cruci votive din piatră și o lespede de mormânt cu inscripția ștearsă, dar care păstrează vulturul muntean, ca decor.
