Pavăl Holding a preluat portofoliul de birouri deținut de CA Immo în România. Echipa integrată de avocați și consultanți din cadrul societății de avocatură KPMG Legal – Toncescu și Asociații, KPMG Advisory și KPMG Tax, condusă de Alexandru Mocănescu, Bogdan Văduva/Elena Surdeanu și Daniel Pană, a oferit consultanță de specialitate în această ranzacție, caracterizată ca fiind cea mai mare tranzacție realizată pe piața imobiliară din România.
„Prin această achiziție reconfirmăm încrederea noastră în potențialul pe termen lung al sectorului imobiliar, securizând clădiri performante de birouri, de clasa A, în locații ireplicabile din Capitală. În plus, ne bucurăm să preluăm și echipa locală de management, o echipă bine sudată și experimentată, care va continua să asigure succesul acestui portofoiu. Aș dori să mulțumesc KPMG România și KPMG Legal – Toncescu și Asociații pentru profesionalismul de care au dat dovada și pentru sprijinul acordat în gestionarea acestei tranzacții complexe, într-un timp record”, a declarat Karina Pavăl, Vicepreședinte Pavăl Holding.
Avocații au acordat asistență juridică, financiară și fiscală atât în procesul de due-diligence, cât și consultanță juridică pe parcursul procesului de redactare, negociere și semnare a documentelor tranzacției, oferind de asemenea și asistență juridică privind obținerea aprobării Consiliului Concurenței.
„În primul rând, mulțumim Karinei Pavăl, Vicepreședinte Pavăl Holding, pentru încrederea acordată echipei noastre în gestionarea acestui proiect deosebit de important pentru grupul Pavăl Holding și pentru piața imobiliară din România. Proiectul a putut fi realizat într-un timp record datorită profesionalismului și colaborării foarte bune cu echipa de imobiliare a Pavăl Holding. Această achiziție arată încă o dată încrederea clientului nostru în piața din România și constituie un semnal pozitiv pentru capitalul românesc și piața locală în ansamblul său”, a menționat Alexandru Mocănescu, Partener, Head of real estate, KPMG Legal – Toncescu și Asociații.
Portofoliul CA Immo include șapte proiecte de birouri clasa A situate în București: Bucharest Business Park, Campus 6.1, Europe House, Opera Center 1 și 2, Orhideea Towers și River Place care, împreună, însumează o suprafață închiriabilă de 165.000 mp.
„Am lucrat într-o echipă integrată, multidisciplinară, împreună cu profesioniști din partea Pavăl Holding, dar și colegi din KPMG Legal și KPMG Advisory. Împreună, ne-am implicat în estimarea impactului aspectelor fiscale asupra acestei tranzacții, inclusiv asupra prețului plătit de cumpărător. De asemenea, în strânsă cooperare cu clientul nostru si colegii din KPMG Legal, ne-am asigurat că aspectele fiscale importante sunt surprinse în documentele de vânzare-cumpărare. Mulțumesc mult echipei conduse de Monica Iordache, care a gestionat direct comunicarea dintre Pavăl Holding și CA Immo pe subiecte de taxe”, a încheiat Daniel Pană, Partener, Consultanță Fiscală, KPMG în România.
Autor: Victoria Preda
Foto: KPMG/ Arhiva Ordinea Zilei