Home Actualitate Opinii Patru ani cu IFRS 9 – reminiscențe ale IAS 39

Patru ani cu IFRS 9 – reminiscențe ale IAS 39

Au trecut patru ani de la data aplicării inițiale a Standardelor Internaționale de Raportare Financiară („IFRS”) 9 „Instrumente financiare” și, de un an deja, Consiliul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate („IASB”) desfășoară activități legate de revizuirea ulterioară punerii în aplicare a acestui standard. Aceasta este o ocazie pentru a reflecta dacă IFRS 9 a îndeplinit așteptările participanților din piață.

Pe de altă parte, raportarea pentru sfârșitul anului 2021 este un moment bun pentru ca entitățile care întocmesc situații financiare conform IFRS să își revizuiască politicile contabile și prezentările de informații referitoare la instrumentele financiare din situațiile lor financiare. Scopul unei astfel de revizuiri ar trebui să fie identificarea posibilelor elemente rămase din Standardele Internaționale de Contabilitate („IAS”) 39 și să planifice corecțiile corespunzătoare, dacă este necesar. Oarecum neașteptat, se mai pot găsi urme ale predecesorului IFRS 9 în situațiile financiare publicate.

Categorii de instrumente financiare

Politicile contabile includ uneori categorii neactualizate de instrumente financiare, cum ar fi împrumuturile și creanțele, activele disponibile pentru vânzare sau activele deținute până la scadență. De asemenea, există situații în care categoriile din situația poziției financiare sunt în conformitate cu IFRS 9, în timp ce alte porțiuni ale situațiilor financiare se referă în continuare la categoriile din IAS 39, de exemplu, în nota privind valoarea justă sau în notele explicative la elemente individuale din situația rezultatului global.

Este de remarcat faptul că termenul de „împrumuturi și creanțe” poate fi încă observat. Unele entități explică prin faptul că nu este o categorie din IAS 39, ci o clasă de instrumente financiare pe care entitățile o pot defini.

O astfel de abordare poate fi justificată în unele cazuri, dar este greu de motivat atunci când entitatea nu are împrumuturi acordate – astfel, este pur și simplu o politică rămasă de la IAS 39, care trebuie modificată.

Investiții în capitalurile proprii

IFRS 9 a introdus cerința de evaluare a investițiilor în instrumente de capital la valoarea justă. Conform IAS 39, aceste investiții puteau fi evaluate la cost. În IFRS 9, nu mai există nicio astfel de scutire pentru deținerile de instrumente de capital nelistate. Contrar prevederilor IFRS 9, multe entități încă nu își evaluează investițiile în instrumente de capital la valoarea justă. În unele cazuri, entitățile presupun că o estimare adecvată a valorii juste este costul de achiziție.

O astfel de posibilitate este permisă de IFRS 9, dar într-o măsură limitată și ar trebui considerată o excepție, nu o abordare adoptată pentru evaluarea investițiilor în instrumente de capital. Atenție deosebită trebuie acordată investițiilor în instrumente de capital nelistate care au fost achiziționate cu mult timp în urmă. Imediat după achiziționarea lor, se poate presupune că prețul de tranzacționare este o aproximare a valorii juste.

Cu toate acestea, în anii ce urmează, această valoare încetează să mai fie reprezentativă, deoarece rezultatele financiare și circumstanțele pieței se schimbă (de exemplu, din cauza pandemiei de COVID-19, a modificărilor prețurilor la energie sau a extinderii activității emitentului). Prin urmare, există riscul ca valorile contabile prezentate să fie învechite și, astfel,  ca rezultatele financiare să nu reflecte modificările valorii juste a investițiilor în instrumente de capital nelistate.

Pierderi din credit preconizate

În conformitate cu IFRS 9, deprecierea activelor financiare (și a altor expuneri din credite aflate în sfera de aplicare a IFRS 9) este recunoscută pe baza modelului pierderii preconizate. Aceasta înseamnă că activele financiare evaluate la cost amortizat, activele financiare evaluate la valoarea justă prin alte elemente ale rezultatului global, precum și contractele de garanție financiară încheiate, angajamentele de creditare, activele contractuale și creanțele din contractele de leasing sunt supuse recunoașterii ajustării sau provizionului pentru pierderi.

În consecință, expunerile menționate mai sus nu fac obiectul unor teste de depreciere care ar determina dacă deprecierea a avut loc sau nu.

Prin urmare, ar trebui să se urmărească faptul ca prezentările de informații să nu se refere la conceptul de testare a deprecierii, având în vedere că pierderile din credit preconizate sunt recunoscute pe întreaga durată de viață a unei anumite expuneri din credit, și nu doar după apariția unui eveniment de pierdere. În plus, politicile contabile abordează uneori reluarea pierderilor din depreciere în conformitate cu IAS 39, în loc să se refere la modelul de pierderi din credit preconizate și la trecerile de la un stadiu la altul.

Pierderile din credit preconizate pentru creanțele comerciale sunt adesea calculate cu ajutorul matricei de provizionare, care se bazează pe date istorice privind încasările și numărul de zile de întârziere.

Ratele de pierdere prezentate pentru perioadele de întârziere indică uneori faptul că modelul de pierderi preconizate nu a fost implementat pe deplin. De exemplu, dacă rata de pierdere pentru perioada „mai puțin de 90 de zile întârziere” este de 1%, pentru „perioada 90-180 de zile întârziere” este exact 50%, iar pentru perioada „peste 180 de zile întârziere” este exact 100%, am putea crede că această abordare nu este nicicum diferită de un model conservator sau prudent care a fost aplicat de-a lungul anilor în conformitate cu cerințele IAS 39. Această impresie poate fi adesea confirmată de situațiile financiare publicate de entitate înainte de 2018, incluzând aceeași abordare a deprecierii creanțelor comerciale.

În plus, merită acordată atenție modificărilor care au fost introduse în IFRS 7 “Instrumente financiare: prezentări de informații”. În ciuda adăugării de noi cerințe, IASB a eliminat cerința de prezentare a informațiilor pentru activele financiare a căror scadență este depășită, dar nu sunt depreciate. Această modificare este rezultatul direct al unei schimbări fundamentale în ceea ce privește recunoașterea pierderilor din credit. Prezentările de informații corespunzătoare paragrafului eliminat din IFRS 7 ar trebui eliminate din notele explicative la situațiile financiare, deoarece acestea  se referă la cerințe care nu mai sunt aplicabile.

Dacă urmele rămase ale IAS 39 se referă numai la nivelul narativ, îmbunătățirea care se impune se rezumă la o citire atentă a întregilor situații financiare și la actualizarea acestora în consecință. Entitățile se confruntă cu o provocare mult mai mare atunci când prezentări de informații învechite rezultă din anumite neconformități cu IFRS 9. Aceste deficiențe pot rezulta, printre altele, din simplificările care au fost necesare din cauza implementării cu întârziere a cerințelor IFRS 9. Trebuie subliniat că este posibil ca simplificările folosite la aplicarea inițială a IFRS 9 să-și fi pierdut justificarea de-a lungul anilor.

IFRS 9 este descris în continuare ca fiind un „standard nou”

Unele situații financiare se referă în continuare la IFRS 9 ca la un standard nou. Acest lucru poate rezulta din descrierile elaborate în primul an de aplicare a acestui standard. De asemenea, pot fi întâlnite referiri la modelul „nou” de depreciere. Uneori, prezentările de informații se referă la IFRS 9, dar în alte arii nu există referințe similare (de exemplu, la IAS 2 sau la IAS 19). Este cel mai adesea o rostogolire a informațiilor prezentate în situațiile financiare aferente anului 2018, care au fost întocmite în conformitate cu IFRS 9, dar unde cifrele comparative au fost determinate pe baza cerințelor IAS 39, în conformitate cu posibilitatea permisă de a nu retrata cifrele comparative.

Aplicarea IFRS 9 – un proces, nu un efort unic

În cazul unor situații financiare, se pare că aplicarea IFRS 9 a fost doar un efort unic. A fost realizată de entitate fie pe cont propriu, fie cu sprijinul unor entități externe, dar nu s-a tradus într-o modificare a abordării cu privire la instrumentele financiare. În scopul trecerii de la modelul pierderilor suportate la modelul pierderilor din credit preconizate, au fost analizate date istorice și au fost determinate ratele pierderilor dar, de atunci, rezultatele obținute nu au fost actualizate.

Între timp, este posibil ca riscul de credit pentru creanțele comerciale să se fi modificat semnificativ, nu numai din cauza pandemiei, ci și din cauza schimbărilor în structura societăților rezultate din intrarea acestora pe piețe noi (sau, dimpotrivă, în urma retragerii din anumite zone geografice). Deși menținerea ratelor constante ale pierderilor pe parcursul unui orizont de un an sau doi ani poate fi adecvată, datele cantitative calculate pe baza performanței pentru o perioadă de observație care s-a încheiat în urmă cu patru ani (de exemplu, 2015-2017) ar trebui revizuite și actualizate.

ConcluzieExistă diverse motive pentru care aspecte ce țin de IAS 39 pot fi încă întâlnite în situațiile financiare. Unul poate fi neactualizarea descrierilor din notele explicative cu privire la instrumentele financiare, deși valorile raportate sunt conforme cu cerințele IFRS 9. Cu toate acestea, este mai problematică nerespectarea anumitor cerințe din IFRS 9. În cazul în care există arii în care IFRS 9 nu a fost aplicat integral sau consecvent, remedierile respective trebuie planificate imediat. În cazul deficiențelor semnificative, poate fi necesară ajustarea soldurilor inițiale. Orice problemă nerezolvată trebuie soluționată înainte de publicarea raportului anual pentru exercițiul financiar 2021. În cazul în care reminiscențele IAS 39 țin doar de aspecte de natură narativă, este recomandată actualizarea șablonului situațiilor financiare cât mai curând posibil.

Autori: Corina Dimitriu, Partener Audit, Deloitte România, și Krzysztof Supera, Senior Manager Audit în cadrul Departamentului Tehnic IFRS, Deloitte Polonia
Foto: Deloitte
Exit mobile version