Omul sfințește locul! Spitalul CF Ploiești nu este doar o clădire, ci o echipă. Andra Andreescu, Victor Nicolici și Irinel Totolici, chirurgii care au salvat mii de vieți. Să-i sprijinim să-și continue misiunea!

Omul sfințește locul, iar un spital nu înseamnă doar o clădire frumoasă, spațioasă. O astfel de construcție se bazează pe o echipă medicală dedicată pacienților, pe un management corect derulat în interesul bolnavilor și pe dezvoltarea unor servicii de sănătate axate pe nevoile oamenilor. Toată lumea, inclusiv cei care jinduiesc la imobilul în care funcționează Spitalul General CF Ploiești, ar trebui să realizeze faptul că succesul acestei unități sanitare constă în calitatea oamenilor care lucrează aici, nu în niște pereți frumos văruiți. Cadrele medicale (medici, asistente, infirmiere) au fost cele care au reușit, prin muncă și implicare, să scrie o poveste cum rar întâlnești în sistemul de sănătate din România. Această poveste trebuie să continue pentru că Spitalul CF Ploiești are rolul său bine definit în sistemul sanitar din Prahova.

Secția de Chirurgie care funcționează în cadrul acestui spital reușește ca, pe parcursul unui an, să realizeze în medie 500 de operații. În această statistică nu sunt incluse și intervențiile mici făcute în cazul internărilor de zi.

Dr. Andra Andreescu, dr. Victor Nicolici și dr. Irinel Totolici sunt cei trei medici la care oamenii merg cu toată încrederea atunci când au nevoie să rezolve o problemă de sănătate care necesită o intervenție chirurgicală.

Ordinea Zilei a prezentat de-a lungul timpului mai multe articole de presă care au implicat echipa medicală de la Spitalul General CF Ploiești, iar în contextul actual în care există pericolul real ca unitatea aceasta sanitară să fie desființată și „înghițită” de Spitalul Județean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu” Ploiești, prahovenii trebuie să știe ce rol joacă Spitalul General CF Ploiești în sistemul de sănătate din județ. De aceea am decis să readucem în actualitate informații pe care le-am prezentat în anii anteriori, dar care sunt extrem de importante în prezent și ajută la formarea unei imagini asupra complexității muncii depuse de echipa de la Spitalul CF Ploiești.

Vom începe cu chirurgia, iar în zilele următoare vom prezenta și celelalte secții.

CITEȘTE ȘI: Păstrarea actualului statut juridic este soluția pentru salvarea Spitalului CF Ploiești. O astfel de decizie implică doar puțină voință politică…

Mii de oameni salvați de chirurgii de la Spitalul CF Ploiești

Medicul chirurg Andra Andreescu îi sfătuiește pe oameni să-și urmărească foarte atent starea de sănătate și să mizeze pe prevenție
Medicul chirurg Andra Andreescu îi sfătuiește pe oameni să-și urmărească foarte atent starea de sănătate și să mizeze pe prevenție

Dr. Andra Andreescu este medicul chirurg care luptă pentru a salva pacienții de la amputație, fiind printre puținii specialiști din Prahova care s-au dedicat unei patologii complicate și foarte delicate : îngrijirea piciorului diabetic. Și nu are o misiune ușoară, munca sa fiind una de durată, migăloasă, dar cu un impact major asupra vieții bolnavului tratat. Dr. Andra Andreescu este specialistul care face tot ce-i stă în putință pentru a trimite pacientul acasă vindecat și… întreg. 

În contextul de astăzi, în care diabetul a devenit o boală care afectează tot mai multe persoane, piciorul diabetic este foarte greu de evitat, iar dr. Andra Andreescu se confruntă cu foarte multe cazuri, fiind obligată să intervină chirurgical pentru a salva viața celui care dezvoltă o astfel de afecțiune.

Dr. Andra Andreescu atrage atenția că pacientul cu picior diabetic se îngrijește foarte greu pentru că în acest caz este vorba despre o boală care nu se vindecă la fel ca orice altă boală. „Este pacientul care se vindecă la un deget, dar îi apare rană la alt deget. E un pacient complicat, de aceea e nevoie de foarte multă colaborare. Eu asta fac cu pacienții mei. Nu știu ce fac alți medici, dar eu cu pacienții mei încerc să țin o relație de colaborare foarte bună, îi chem la controale și îi urmăresc constant, chiar și atunci când leziunea merge foarte bine. Prefer să vină pacientul, să mă asigur că lucrurile evoluează bine. Am și pacienți care vin, deși nu mai au nicio leziune. Vin la control, astfel orice eventuală problemă care apare este tratată la timp.”, mai spune interlocutoarea Ordinea Zilei.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul. Dr. Andra Andreescu, medicul chirurg care luptă pentru a salva pacienții de la amputație

Din păcate, piciorul diabetic poate apărea la orice vârstă și îi poate afecta atât pe cei tineri, cât și pe cei bătrâni. În funcție de modul în care evoluează diabetul, de modul în care bolnavul cu această afecțiune se îngrijește, pot apărea și complicațiile, care sunt de tipul neuropatiilor sau de tipul arteriopatiilor. În cazurile grave, aceste complicații se pot combina.

Cel mai frecvent arteriopatia este cea care duce la amputații majore. Acolo este nevoie de o foarte bună colaborare cu chirurgii vasculari pentru că ei ne ajută foarte mult, ei evaluează pacientul, iar în unele cazuri pun stenturi, fac bypass, fac dezobstrucție. Ei ne ajută foarte mult, astfel încât să poată să se vindece leziunea, pentru că, după o astfel de intervenție a specialistului în chirurgie vasculară, pacientul se întoarce la noi pentru a putea vindeca leziunea. Și pacientul neuropat, care este un pacient care nu-și simte talpa, nu-și simte degetele și astfel apar leziuni, se prezintă destul de târziu pentru că nu-l doare și atunci e un pic mai mult de tras pentru a ajunge la un rezultat bun. Din fericire, în aceste cazuri rezultatele sunt foarte bune, deoarece pacienții aceștia au o circulație foarte bună și sunt șanse foarte mari de vindecare. Piciorul diabetic este o patologie complicată, fiind vorba despre un pacient cu o boală cronică. Diabetul nu trece, astfel că există riscul foarte mare să apară picior diabetic!. Eu fac tot posibilul să salvez, să tratez, să nu se ajungă la o amputație majoră. Fac tot ce pot pentru chirurgia conservatorie”, detaliază medicul.

CITEȘTE ȘI: Domnule ministru, nu mai jucați alba-neagra cu Sănătatea românilor! Prahova are nevoie ca Spitalul CF Ploiești să-și păstreze statutul juridic. Nu-i condamnați pe cei care v-au votat la moarte! Construiți, nu distrugeți! Investiți, nu închideți!

Pentru dr. Andra Andreescu medicina este o pasiune. Este unul dintre profesioniștii dedicați sută la sută pacientului și care se luptă pentru fiecare bolnav pe care îl tratează. „Nu este o meserie ușoară, este o meserie pe care ți-o alegi și este a ta toată viața și vine „la pachet” cu foarte multe eforturi. De foarte multe ori familia este cea care are de suferit. Familia, prietenii… Pentru că medicii au gărzi, lipsesc de acasă, lipsesc nopțile. E o meserie care îți ocupă tot timpul. Și atunci când pleci din spital și ajungi acasă te gândești la cazurile pe care le ai. Te întrebi dacă ai făcut bine, dacă ai aplicat tratamentul care trebuie. Că să faci performanță în medicină, trebuie să lucrezi cu multă pasiune”, încheie medicul.

Spitalul care salvează Urgențele

Dr. Victor Nicolae Nicolici, medicul chirurg care de peste două decenii operează la Spitalul CF Ploiești

Atunci când este în sala de operație, dr. Victor Nicolici este ghidat de responsabilitate, fiind conștient că viața celui aflat pe masă stă în mâinile sale, dar grija sa față de pacient merge mult mai departe și nu se limitează la simpla intervenție chirurgicală. Medicul se liniștește doar în momentul în care tratamentul celui operat se încheie, iar pacientul părăsește sănătos spitalul.

Mi-am făcut onest meseria! Pentru mine, în sala de operație primează responsabilitatea. Eu știu că pacientul de care mă ocup trebuie să iasă de acolo bine! Pentru noi, cei care facem această profesie, cea mai mare mulțumire este că, din când în când, mai este și câte un pacient care își dă seama cât de mult ne implicăm și ne mulțumește. Vă spun la modul cel mai sincer că un simplu mulțumesc venit de la pacient este cea mai mare bucurie a mea.”, mărturisește interlocutorul Ordinea Zilei.

De mai bine de două decenii este unul dintre medicii chirurgi de la Spitalul General CF Ploiești, un doctor la care au venit mii de oameni pentru a-și rezolva problemele de sănătate. Pacienții pe care i-a avut de-a lungul anilor îi sunt recunoscători pentru că le-a oferit șansa vindecării. Atunci când au decis să se lase pe mâna dr. Victor Nicolici, au făcut-o pentru că au avut certitudinea că vor beneficia de un tratament corect. Mulți dintre ei l-au ales ca medic datorită reputației pe care o are.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Dr. Victor Nicolae Nicolici, chirurgul pentru care știința, inflexibilitatea și munca sunt elementele principale care îl definesc din punct de vedere profesional

În opinia sa, trei elemente simple sunt cele care îl fac pe un chirurg bun în profesia sa: știința, inflexibilitatea și munca. „Știința și munca se înțelege de la sine de ce sunt necesare. Am spus inflexibilitate, pentru că puterea asta de a nu ceda la influențe externe și de a face ceea ce știi tu că trebuie să faci, ceea ce ești convins că trebuie să faci în momentul acela, delimitează foarte mult chirurgii de alte specialități.”, afirmă medicul.

Totodată, mai spune că, în această meserie, pentru marea masă a chirurgilor este sub 10% talent și restul muncă. „Doar pentru câțiva aleși este undeva în jur de 30% talent și restul muncă și învățătură. Și poate pentru unul sau doi este numai talent.”, completează interlocutorul Ordinea Zilei.

An de an, la Spitalul CF Ploiești sunt tratați mii de pacienți. Peste 500 dintre aceștia sunt supuși unor intervenții chirurgicale realizate în majoritatea cazurilor de medicii Victor Nicolici și Irinel Totolici. Cei doi profesioniști sunt cei care duc greul Secției de chirurgie generală. Ei sunt ajutați și de medicul șef – dr. Andra Andreescu.

Datorită muncii pe care acești medici chirurgi o depun zi de zi, sistemul sanitar din Prahova este degrevat de sute de cazuri pe care ei le rezolvă, și care, dacă nu ar exista Spitalul CF Ploiești, ar trebui să fie preluate de Spitalul Județean din Prahova sau de alte spitale din București.

La noi în spital, trei chirurgi facem într-un an undeva la 500 de operații, fără cele mici de foi de zi, fără internările de zi. Sunt 500 de persoane care se operează pentru diferite afecțiuni la noi. Cine îi mai operează pe oamenii aceștia dacă spitalul dispare? Îi trimitem pe toți la București sau în privat. Poate nu toți au bani de privat. Nu mai spunem de pacienții internați pe celelalte secții. De exemplu, la Interne sunt undeva la trei – patru mii de internări pe an, care nu justifică poate internarea într-un spital de urgență, cum este Județeanul. Sunt pacienți cronici care vin la reevaluări, ce faci cu oamenii aceștia, unde îi tratezi? Ideea de a desființa un spital fără a te gândi la fluxul de pacienți este o prostie. Este un nou exemplu că am copiat Europa fără a ne gândi la realitățile de la noi.”, susține interlocutorul Ordinea Zilei.

CITEȘTE ȘI: Virgil Daniel Nanu: Spitalul General CF Ploiești își păstrează statutul juridic și nu se închide!

Totodată, el vorbește și despre beneficiul programării unei intervenții chirurgicale, atunci când afecțiunea este descoperită din timp și se poate face lucrul acesta. Orice problemă chirurgicală este mult mai ușor de rezolvat în faza în care nu s-a transformat într-o urgență. „Orice urgență presupune niște modificări anatomice prin care este complicată situația locală și generală a pacientului. Și deci și evoluția postoperatorie. Toate aceste cazuri pe care noi le rezolvăm nu au cum să fie preluate de cele două secții de chirurgie de la Spitalul Județean, care trebuie să soluționeze toate urgențele chirurgicale, dar și pe cele de chirurgie traumatologică din Prahova și din alte trei județe limitrofe. Asta înseamnă că intervențiile făcute „la rece”, în afara urgențelor, salvează Urgențele și sunt în general ceva mai simple decât urgențele”, atenționează medicul.

Un centru de excelență pentru chirurgia defectelor parietale

Dr. Irinel Totolici a fost timp de 19 ani directorul medical al Spitalului CF Ploiești, reușind să sudeze o echipă pentru care interesul pacientului a contat mereu.

Istoria acestui spital este una veche, făcând parte dintr-o rețea de unități medicale înființate cu ajutorul unei donații acordate de Casa Regală pentru muncitorii de la Căile Ferate. Inițial, unitatea a funcționat într-o clădire aflată lângă Gara de Nord a orașului Ploiești, dar în 1983, la insistențele directorului de atunci, chirurgul Constantin Dimitrie Stănescu, Spitalul General CF Ploiești a fost mutat în locația actuală, fiind dezvoltată atât unitatea cu paturi, cât și policlinica.

Până în anul 2006, spitalul a funcționat fără a beneficia de investiții importante. De altfel, cam toate spitalele din România au suportat tratamente similare, în acei ani nefiind alocați prea mulți bani pentru sistemul sanitar din țară.

Odată cu venirea unei echipe de conducere tinere, formată din ec. Georgeta Rădulescu, manager;  ec. Viorina Aldea, director financiar-contabil și dr. Irinel Totolici, director medical, lucrurile au început să se schimbe.

CITEȘTE ȘI: Omul sfințește locul! Spitalul General CF Ploiești, dovada clară că se pot oferi și la stat servicii la fel de bune ca în sistemul sanitar privat

Medicul Irinel Totolici a aflat, citind o știre într-un ziar, de existența Fondului Elveţian de Contrapartidă. A mers la Ambasada Elveției, acolo unde a stat de vorbă cu Marinela Ivan și așa a obținut o finanțare pentru reabilitarea termică a imobilului în care funcționează spitalul.

Proiectul propus de conducerea unității medicale din Prahova a fost unul în care partenerii elvețieni au crezut, astfel că s-a luat decizia ca finanțarea să fie asigurată în procent de sută la sută. În mod obișnuit, se asigură prin Fondul Elveţian de Contrapartidă doar o parte din realizarea unui proiect (undeva la 50-60%), restul sumei venind din partea beneficiarului. În cazul spitalului din Ploiești, fondurile au acoperit întreaga investiție, în sarcina beneficiarului fiind doar suma aferentă taxei pe valoare adăugată (TVA), care trebuia achitată pentru lucrări.

Tocmai plata TVA a fost problema care a întârziat, mai bine de doi ani, realizarea proiectului, Ministerul Transporturilor acceptând cu mare greutate să ofere suma respectivă. În cele din urmă, în 2008, s-a înțeles necesitatea acestui proiect și Spitalul General CF Ploiești a putut implementa investiția în reabilitarea termică a imobilului.

Mai mult, înainte de demararea acestui proiect, unitatea a beneficiat de o altă investiție majoră, realizată cu fonduri de la Banca Mondială, investiție care a permis consolidarea seismică a clădirii.

CITEȘTE ȘI: Spitalul General CF Ploiești este singura unitate medicală de stat din Prahova care oferă Îngrijiri Paliative. Calitatea serviciilor este superioară celei din privat

Lucrurile s-au aranjat atât de bine, încât într-o perioadă scurtă de timp spitalul cu geamuri care abia se mai închideau, cu mobilier vechi, calorifere din fontă, multe nefuncționale, s-a transformat într-o entitate modernă propice actului medical de calitate.

Din momentul în care clădirea a fost consolidată și reabilitată termic, am pus pe hârtie investițiile pe care vrem să le facem, am plănuit cum să dezvoltăm spitalul. Am pus la punct un compartiment de Îngrijiri paliative, am început cu amenajarea Blocului operator, amenajarea Compartimentului ATI, amenajarea secțiilor. Am făcut totul progresiv. Am făcut totul cu banii noștri, cu puterea noastră, iar pentru investițiile majore am apelat la Ministerul Transporturilor, de fapt la bugetul de stat, așa cum făcea fiecare spital din rețeaua Ministerului Transporturilor. În felul acesta am reușit în timp să punem la punct un laborator de radiologie foarte bun, cu aparate digitale, cu PACS, sistem care permite stocarea și vizualizarea datelor, am făcut laborator de endoscopie digestivă, cu gastroscop, am angajat medicii corespunzători pentru fiecare specializare. Am făcut un compartiment de Cardiologie și am angajat medic. Am făcut compartiment de Reumatologie și am angajat medic, am făcut compartiment de Neurologie și avem medic. Ne-am dezvoltat binișor. Avem o diversitate foarte mare de servicii. Și toate gândite sub argumentul de a ne încadra în numărul de paturi contractate de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Aceste paturi împărțite pe fiecare secție și pe fiecare compartiment au dus la un număr de pacienți. Având în vedere că durata medie de spitalizare este de aproximativ șapte zile pe Interne și de cinci și ceva pe Chirurgie, am gândit să avem o rată de utilizare a patului de 72%, care este rata optimă, iar totul a condus la un anume contract, la o anumită valoare de contract în funcție de numărul de pacienți, de ICM (nr. indicele de complexitate a cazurilor- Indicele de case-mix), de durata medie de spitalizare. Sunt mai mulți indicatori care duc undeva la o valoare globală. În CNAS, în personalul Casei, în conducerea Casei, am avut de fiecare dată un partener extraordinar de eficient în comunicare și ne-au ajutat extraordinar de bine. Și datorită acestui lucru, contractul pe care îl avem acum este foarte apropiat de gândirea mea legată de numărul de pacienți, de rata de utilizare a patului, de numărul de paturi pe fiecare compartiment, pe fiecare secție. Eu am acum un contract de la Casă care îmi acoperă toate cheltuielile și îmi permite în același timp să le ofer pacienților serviciile de care au nevoie în condiții foarte bune. Nu trebuie ca pacienții să se calce în picioare pentru ca un spital să fie eficient.”, ne-a povestit dr. Irinel Totolici.

CITEȘTE ȘI: Tehnică revoluționară în diagnosticarea afecțiunilor oftalmologice. Spitalul CF Ploiești, singura unitate medicală de stat din Prahova dotată cu OCT

Secția de Chirurgie a spitalului este recunoscută la nivelul județului datorită medicilor care activează aici. Numărul mare de pacienți care aleg să se trateze la Spitalul General CF Ploiești vine să confirme acest lucru. Spitalul este axat în momentul de față pe chirurgia generală, fiind totodată un veritabil centru de excelență pentru chirurgia defectelor parietale.

Cele mai frecvente operații în sistem de programare sunt colecistectomiile laparoscopice aproape 100% pentru litiază biliară sau veziculară complicată sau necomplicată și defectele parietale, asta însemnând hernii de toate felurile, eventrații. Cred că suntem un centru de excelență pentru chirurgia defectelor parietale. Ce facem aici pe defecte parietale nu se face în multe spitale din țara asta. Mai avem o patologie chirurgicală care este foarte delicată, pentru că pacientul este multiplu tarat. În cazul pacienților cu diabet, care suferă și de angiopatie în care vasele sunt colmatate, încep să apară răni, rănile respective se infectează și apare piciorul diabetic. Sunt pacienți cu diabet necontrolat care ajung să facă răni la picioare, rănile nu se mai închid, se necrozează, încep să piardă din segmentele corpului. Și avem un medic care este foarte bun în această patologie, este doctorița Andra Andreescu, care este și șefa de secție de pe Chirurgie. Este un medic tânăr, foarte inimos, foarte implicat în patologia aceasta extraordinar de delicată.”, a detaliat dr. Irinel Totolici.

Spitalul General CF Ploiești constituie un exemplu pentru alte instituții din țară datorită echipei care activează aici, dar și datorită serviciilor puse la dispoziția pacienților. Unitatea s-a dezvoltat constant în ultimii ani, reușind să ajungă la un nivel care permite asigurarea actului medical în condiții de excelență.

Votați petiția pentru salvarea Spitalului CF Ploiești!

Vă invităm să votați în număr cât mai mare petiția URGENȚĂ! Mențineți Spitalul CFR Ploiești ca Unitate Medicală de Sine Stătătoare – STOP Comasării cu Spitalul Judetean de Urgență „Dr. Constantin Andreoiu”.

Autor: Ștefania Enache
Foto: Ordinea Zilei

 

 

 

 

Mai multe articole

Știrile zilei