12 iunie 2025
23.3 C
București

Olimpiada Asiatică de Fizică 2025: România a obținut șapte medalii şi o menţiune de onoare în competiția în care țara noastră a avut statut de invitat

Olimpiada Asiatică de Fizică 2025 a fost un nou prilej pentru tinerii români să se remarce datorită cunoștințelor solide pe care le dețin. Echipa țării noastre a obținut șapte medalii (două de aur, două de argint, trei de bronz) şi o menţiune de onoare în cadrul acestei competiții la care a participat cu statut de invitat.

Medaliile de aur au fost câştigate de către Ionuţ Stan şi Felix Tudose, ambii de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti, iar cele de argint au fost obținute de  Mendel Mendesohn şi Bogdan Ciocârlan de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti.

CITEȘTE ȘI: Locul întâi pentru România la Olimpiada Balcanică de Matematică. Echipa noastră a obținut patru medalii de aur și două de argint

Medaliile de bronz au revenit elevilor Andrei Vila şi Ioana Stănoiu, ambii de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti şi Mircea Rebengiuc de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti.

Teodor Ionescu de la  Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Bucureşti, a primit menţiune de onoare.

Echipa României a fost condusă de prof. dr. Delia Davidescu, de la Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti şi de conf. univ. dr. Sebastian Popescu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi.

Competiţia, aflată la a 25-a ediţie, s-a desfăşurat la Dhahran, în Regatul Arabiei Saudite, cu participarea a 208 concurenţi din 28 ţări (27 de ţări din Asia-Pacific şi România, cu statut de invitat).

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Ministerul Educației

CITEȘTE ȘI: Balcaniada de Matematică 2025: Studenții UBB au obținut patru medalii

 

Mai multe articole

Știrile zilei