30 septembrie 2022
16.7 C
București

Oamenii confundă dragostea cu o emoție puternică pe care nu o înțeleg

De citit...

În educația formală, suntem privați de acest limbaj, numit emoția. Devenim supraobedienți prin prisma tuturor formelor sociale, iar puterea noastră emoțională scade.

Psihologul Aleaxandru Pleșea, cunoscut drept Antrenorul Minții, atrage atenția că, de teama că vom fi judecați de către ceilalți, nu mai spunem ce simțim, ce vrem, nu mai suntem sinceri sau deschiși.

Emoțiile sunt reacții sau percepții la ceva sau cineva din exterior. Dragostea nu este emoție și nici reacție. Pentru că dacă ar fi, ar dispărea la fel ca orice altă emoție, la stimulii exteriori. Ceea ce oamenii acum numesc dragoste este atracție bazată pe tipar fizic, comportament și programe educaționale și sociale întâlnite. Omul este amăgit de această dragoste și o confundă cu o emoție puternică pe care nu o înțelege, dar care îl cuprinde, o trăiește, și pentru că nu știe ce este, aceasta se consumă ca și carburantul de la mașină când mergi cu ea. Emoțiile ne pun în mișcare spre a face ce ne dorim, iar prin ele luăm decizii; unele bune, altele mai puțin bune. În cazul omului nepregătit, emoțiile pun stăpânire pe el și nu poate judeca sau raționaliza o decizie. Astfel, nu știe ce să facă pentru că nu știe ce trăiește”, explică psihologul.

Totodată, specialistul este de părere că emoțiile nu au legătura cu judecata sau rațiunea, pentru că dacă ar avea, am putea simți fiecare cuvânt sau fiecare adiere de vânt venită spre noi.

Dragostea­ nu este un sentiment, deci nu este o emoție, care apare și dispare în funcție de dispoziție, ci este o recunoaștere a ceea ce, prin cel din fața ta, vezi la tine: creșterea răbdării, acceptării, empatiei, surprizelor, entuziasmului etc. Din acest motiv, dragostea dăinuie la unii, iar la alții nu. Accesarea emoțiilor, prin reacții temporare, este ca intrarea într-un vis în care nu se pot controla lucrurile. Accesare dragostei, prin recunoaștere, este ca ieșirea din vis și posibilitatea de a alege. Emoția poate fi unită cu rațiunea. Rațiunea înțelege ce trăiesc. Acest lucru cere o practică pe care toate cărțile sacre se străduiesc din răsputeri să le rânduiască celor ce caută. Emoția, ca sentiment, reacție sau percepție este alt creier, cu viteze mai rapide decât mintea. De asta, uneori,  simți ce se întâmplă în fața ta, înainte ca mintea să ia o decizie. Din păcate e doar uneori. Emoțiile sunt reacții rapide, în cazul omului neatent și nepregătit, sau răspunsuri utile momentului, prin înțelegere, în cazul omului atent și pregătit”, susține specialistul.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img