29 martie 2024
11.9 C
București

NNDKP a asistat Isosport cu privire la achiziția Novo Tech Group, ce operează o unitate de producție la Oradea

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) a asistat Isosport, lider de piață mondial în domeniul materialelor plastice compozite pentru industria de ski și snowboard, în cadrul unei tranzacții multijurisdicționale pentru achiziția Novo Tech Group, producător de top de produse din plastic de înaltă calitate.

Tranzacția a vizat două unități de producție situate în Polonia și în România (Oradea) ale Novo Tech Group, precum și o reprezentanță de vânzări situată în Belgia. Prin acest proiect, Isosport își consolidează poziția de lider de piață și expert al industriei, printr-o strategie de creștere orientată spre diversificarea business-ului și spre identificarea și extinderea cu succes pe piețe de nișă.

NNDKP a acordat asistență juridică în legătură cu toate aspectele de drept românesc relevante, inclusiv cu efectuarea analizei de due diligence cu privire la compania românească ce operează unitatea de producție situată în Oradea, structurarea tranzacției, documentația relevantă și finalizarea cu succes a tranzacției.

Tranzacția a inclus multe aspecte complexe și reprezintă o mișcare importantă în piață în contextul actual plin de provocări. Ne bucurăm că am făcut parte din acest proiect, susținând, astfel, strategia Isosport de a-și extinde portofoliul și de a fi prezent pe piața din România”, a spus Corina Dumitru, Partener în cadrul practicii de Corporate/M&A, NNDKP.

Echipa NNDKP implicată în proiect a fost alcătuită din Corina Dumitru, Partener, Practica de Corporate/M&A, și Claudia Lazăr, Asociat Senior în cadrul aceleiași practici.

Tranzacția completează portofoliul de proiecte M&A în care NNDKP a fost implicat în ultimele 12 luni, în industrii precum tehnologie și IT, agribusiness, energie și resurse naturale, finanțe și asigurări, transport și logistică, auto și servicii medicale. Compania are o istorie impresionantă de proiecte de succes derulate în peste 30 de ani, acordând asistență în tranzacții cu o valoarea cumulativă de zeci de miliarde de euro, inclusiv proiecte care au definit piața de business locală.

Autor: Ioana Andrei
Foto: NNDKP
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei