5 decembrie 2022
1.9 C
București

Muzeul Satului din Capitală vă invită la Târgul de Sfânta Maria

De citit...

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită la Târgul de Sfânta Maria. Evenimentul are loc sâmbătă și duminică și își propune refacerea atmosferei târgurilor de altădată din satul românesc, în preajma sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, denumită popular şi Sântă Maria Mică, sărbătoare ce marchează sfârşitul verii şi începutul toamnei.

Vizitatorii pot întâlni, la târg, meşteri populari, colecţionari şi artişti plastici şi pot realiza obiecte în cadrul atelierelor de modelaj în lut, de confecţionat obiecte cu seminţe din fructe şi legume, precum şi din fibre textile.

Organizatorii informează că sâmbătă şi duminică, începând cu ora 11.00, va fi pus în scenă musicalul „Înşir’te mărgărite”, de Roman Vlad, în regia lui Dan Tudor, scenografia Vioricăi Petrovici, adaptare Ivona Cristescu, după celebra feerie a scriitorului Victor Eftimiu, spectacol pentru copii oferit de Teatrul Muzical Ambasadorii, ce desfăşoară primul parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, în cadrul programului SAMER (Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României). 

Un bilet de intrare la târg costă 15 lei pentru un adult, 8 lei pentru un pensionar, 4 lei pentru un elev sau student, iar la atelierele de creaţie – 20 lei pentru participant.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” Facebook
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img