Un studiu prezentat de de Harvard Business Review arată că munca peste program nu este performantă nici pentru angajaţi şi nici pentru companii.
Şi totuşi, în practică este dificil să elimini obiceiurile nesănătoase de la locul de muncă şi să atingi un echilibru sustenabil al calităţii între viaţa profesională şi familie. Atât bărbaţii, cât şi femeile, care au participat la studiu, acuză faptul că locurile de muncă devin foarte solicitante, epuizante şi haotice.
Pentru ca oamenii să funcţioneze la un nivel optim şi să aibă rezultate, trebuie să aibă curaj să facă schimbări, să ţintească obiective măreţe, profesionale şi financiare şi astfel vor fi împliniţi pe toate planurile.
Acelaşi studiu arată că atingerea unui echilibru mai bun între profesie şi priorităţile personale conduce la creşterea încrederii în sine, ca un ciclu al timpului în care circumstanţele se schimbă, rolurile evoluează, se iau în considerare alternative şi se implementează schimbări.
Începând cu luna aprilie, AVBS Credit oferă 50% discount din taxa de franciză pentru specialiştii cu experienţă financiar-bancară care doresc să obţină franciza în domeniul brokerajului bancar şi să facă parte dintr-o echipă de top performeri în cadrul companiei AVBS Credit. O analiză a companiei din 2021 demonstrează faptul că 1 din 3 angajați din sistemul bancar ar accesa o franciză în domeniul brokerajului bancar, iar aproximativ 30% dintre angajaţii din sistemul bancar doresc să avanseze în carieră şi se reorientează către activități profesionale mult mai bine plătite.
Beneficiile pe care le-ar atinge un specialist bancar în cazul în care ar prelua o franciză în domeniul brokerajului bancar:
- Câştigurile financiare pe măsura implicării, fără o limită maximă stabilită.
Un broker de credite câştigă şi peste 10.000 – 15.000 euro pe lună şi poate să ajungă chiar şi la suma de 200.000 euro pe an.
- Programul de lucru este unul flexibil, planificat conform dorințelor și obiectivelor proprii.
- Specialiştii în creditare beneficiază de mai mult timp liber cu familia şi pentru hobbyuri.
- Sunt independenţi, fără să raporteze unor șefi.
Planurile companiei de brokeraj bancar sunt de a-şi dubla francizaţii actuali, atingând un număr de 100 francize până la finalul anului 2022.