30 septembrie 2022
16.7 C
București

Moș Crăciun dăruiește cărți!

De citit...

Moș Crăciun dăruiește cărți! Este cel mai frumos dar pe care-l poate primi cineva în aceste zile în care simțim nevoia să evadăm pentru câteva momente din realitatea în care pandemia ne-a obligat să trăim. O carte reprezintă o lume întreagă, un întreg univers în care putem descoperi bucurii infinite.

Ne-am gândit să venim în ajutorul lui Moș Crăciun, așa că vă prezentăm câteva titluri pe care le puteți include printer darurile pe care le faceți copiilor dumneavoastră.

 Poveste de Crăciun

CHARLES DICKENS (1812−1870) este unul dintre cei mai mari scriitori ai literaturii engleze. Primii săi ani de viaţă au fost unii foarte fericiţi, petrecându-şi timpul liber în compania romanelor de aventuri ale lui Tobias Smollett şi Henry Fielding. Familia sa făcea parte din nobilimea de mijloc şi i-a asigurat educaţia la o şcoală privată, dar totul avea să se schimbe după ce tatăl său a pierdut o sumă mare de bani la pariuri şi la jocuri de noroc, sfârşind prin a fi trimis la închisoarea datornicilor. La vârsta de doisprezece ani, Dickens a devenit destul de matur ca să muncească zece ore pe zi într-o fabrică de cremă de ghete, pentru şase şilingi pe săptămână. Cu aceşti bani trebuia să-şi achite cazarea şi să încerce să-şi ajute familia.

Cariera lui de romancier şi de povestitor de succes a început în 1833, când scrierile publicate în foileton, în diverse reviste, i-au adus faimă şi recunoaştere peste noapte. Poveste de Crăciun a fost publicată pentru prima dată în 1843.

ROBERTO INNOCENTI s-a născut în 1940, într-un mic orăşel italian, aproape de Florenţa, şi a învăţat singur, de mic copil, meseria de ilustrator, devenind unul dintre cei mai faimoşi ilustratori de carte pentru copii din întreaga lume. Lucrările lui, prezente în multe cărţi îndrăgite de generaţii întregi de copii, cum ar fi Spărgătorul de nuci, Aventurile lui Pinocchio, Călătoriile lui Gulliver, Poveste de Crăciun, au fost deosebit de apreciate de critici şi au câştigat numeroase premii, precum Premiul Mărul de Aur la Bratislava şi, în anul 2004, o nominalizare la Premiul Hans Christian Andersen. În prezent, trăieşte la Florenţa împreună cu soţia sa.

Crăiasa Zăpezii

  • Întâia poveste – Oglinda făcută cioburi
  • A doua poveste – Un băiat și o fetiță
  • A treia poveste – Grădina femeii care știa să facă vrăji
  • A patra poveste – Prințul și prințesa
  • A cincea poveste – Fetița tâlhăroaicei
  • A șasea poveste – Lapona și finlandeza
  • A șaptea poveste – Palatul Crăiesei Zăpezii

Zăpadă

Nu-i pic de soare, pic de vânt –

Doar neaua cade pe pământ…

Odată cu lăsarea serii, în casă, familia se pregătește de Crăciun.

Afară se așterne o mantie albă de zăpadă…

Carolina Rabei s-a născut în Republica Moldova și este pasionată de desen încă din copilărie. A studiat artele frumoase la Chișinău, apoi la Cambridge School of Art. Poemul Zăpadă scris de Walter de la Mare este prima ei lucrare, primită cu entuziasm de public și de critică și nominalizată la prestigioasa Medalie Kate Greenaway.

Cum a salvat Felix Crăciunul

În Ajunul Crăciunului, Felix găsește întâmplător o scrisoare pentru Moș Crăciun rătăcită afară din cutia poștală. Se hotărăște așadar să pornească într-o Misiune Foarte Importantă și să-i înmâneze chiar el scrisoarea lui Moș Crăciun. În timp ce străbate orașul aflat în toiul pregătirilor de sărbătoare, Felix întâlnește o mulțime de prieteni minunați, are parte de aventuri periculoase și învață că faptele bune se împlinesc cu bunăvoință și curaj. O poveste minunată, spusă în douăzeci și patru de capitole și jumătate și însoțită de activități menite să aducă în fiecare familie magia Crăciunului.

Crăciun fericit, bunicule!

Scumpa și micuța mea Mia,

Anul acesta, îți trimit de Crăciun o scrisoare…

În fiecare an, de Crăciun, Mia și familia ei citesc împreună scrisoarea pe care bunicul a scris-o cândva pentru ea. Printre amintirile din copilăria Miei se strecoară îngrijorarea bunicului că lumea pe care o iubesc amândoi se află în primejdie și speranța sinceră că viitorul ei depinde de acțiunile lor bune.

O poveste plină de duioșie, în spiritul Crăciunului, despre minunatele daruri ale planetei noastre și despre grija pe care trebuie să o avem pentru viitorul ei și al nostru.

Un pui de vulpe rătăcit

Foxy, jucăria preferată a Catincăi, a dispărut! Fetiţa pornește în căutarea ei și o găsește lângă… un pui de vulpe adevărat!

Când își dă seama că puiul s-a rătăcit, Catinca este gata să-l ajute să-și găsească mămica. Până la urmă, când ea se simte singură, îmbrățișarea mamei îi alungă orice tristețe.

Aventurile lui Pinocchio

Ilustratorul Roberto Innocenti oferă cititorilor o călătorie extraordinară, plină de imaginație, în lumea celebrei păpuși de lemn create în secolul al XIX-lea de scriitorul italian Carlo Collodi, ale cărei aventuri au încântat generații de copii și părinți deopotrivă.

Cea mai tradusă carte italiană (peste 260 de traduceri) și una dintre cele mai bine vândute cărți publicate vreodată.

Moș Crăciun. Carte cu puzzle. Bebe învață

Bogată în ilustrații viu colorate, 15 piese de puzzle și lucruri de găsit, această carte este cadoul perfect pentru copii de Crăciun.

Căsuța din zăpadă

Se pare că toată lumea a uitat că azi e ziua bursucului și se pregătește să participe la ceaiul organizat de hermină în pădure. Însă pe el nu l-a invitat nimeni…

O poveste despre prietenie și magia zilelor de sărbătoare petrecute alături de cei dragi.

Alege-ți un brăduț

Iată o carte în care spiritul vesel și cald al sărbătorilor se simte în fiecare vers, ritmat și poznaș, și în fiecare ilustraţie. Vei fi captivat de povestea brăduţului care se transformă treptat în pom de Crăciun și care adună în jurul lui întreaga familie. Citește-o și… mergi să-ţi alegi și tu un brăduţ!

„Toate personajele din această carte cu ilustraţii în culori calde radiază de bucurie, iar până la sfârșitul ei, la fel vei face și tu.“ The Guardian, „Cele mai bune cărţi ale anului 2017“

Mortimer și magia Crăciunului

Șoricelul Mortimer locuiește sub scară, într-o gaură strâmtă și întunecoasă de unde iese în fiecare zi să-și caute de mâncare. Într-o zi descoperă o căsuță numai bună pentru el, dar… în care nu e lăsat să trăiască în pace.

Își va găsi oare Mortimer un loc al său măcar în Ajunul Crăciunului?

„În strădania lui de a-și găsi un locșor confortabil, Mortimer este adorabil. Iar povestea lui reflectă adevărata semnificaţie a Crăciunului, dincolo de daruri și de prezenţa Moșului.“ Kirkus

Magia iernii

Ați mai auzit vreodată de un iepure și un șoarece care descoperă peste noapte că sunt mesagerii lui Moș Crăciun? Dar de o cămilă care se oferă să facă parte din scena Nașterii Domnului la serbarea școlară de Crăciun? Ce-ați zice de un câine-detectiv care devine salvatorul dușmanului său de moarte, pisica? Dar de o pisică-ornament de pom care se transformă în animalul de companie mult visat? Deși totul pare incredibil, un lucru e sigur: magia Crăciunului se revarsă în fiecare casă și duce la împlinirea celor mai năstrușnice dorințe. De sărbători visele noastre, chiar și numai pentru o clipă, se împlinesc.

Tărâmul de basm al iernii. 10 povești magice cu animăluțe

O colecție de povești ale mai multor autori de cărți pentru copii, în care castori, urși, reni și alte animale se bucură împreună de magia iernii și a Crăciunului, trăind aventuri palpitante, din al căror final neașteptat se pot trage multe învățăminte.

O minunată colecție de povești amuzante, înduioșătoare sau fermecate, numai bune de citit în vacanța de iarnă.

Noapte de iarnă

Într-o noapte viscolită, un băiat se împrietenește cu o vulpe polară, o țestoasă e salvată de la îngheț de un om de zăpadă, un dragon înfricoșător devine cel mai bun prieten al unei turme de capre, o zebră joacă pentru o noapte rolul de ren, o veveriță le pregătește prietenilor ei un tort de tarte surpriză, un cățel sare în ajutorul unei bătrâne doamne, un pui de arici pornește prin pădurea înzăpezită în căutarea mamei sale, un iepure de piatră prinde viață, iar un șoricel se dovedește a avea talent la patinaj. Toate aceste animăluțe simpatice te învață ce înseamnă bunătatea, spiritul de sacrificiu, bucuria de a oferi și curajul de a visa.

Autocolante cu sclipici. Magie de iarnă

Totul este sclipitor! În această cărticică minunată vei găsi peste 250 de autocolante strălucitoare despre iarnă. Joacă-te cu ele și lipește-le oriunde vrei!

Trăiește magia iernii!

Toate aceste cărți, dar și multe alte titluri le găsiți pe LITERA.

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Litera

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img