Ministrul Rogobete vrea ca medicii chirurgi să opereze în…ture.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, pregătește o nouă modificare legislativă care vizează programul medicilor care lucrează în spitalele publice. Prin această schimbare se dorește implementarea „turelor” în sălile de operații.

Ceea ce nu știe sau se face că nu știe șeful de la Sănătate este că și acum medicii chirurgi operează dimineața, după-amiaza, seara, noaptea…. Dar fac lucrul acesta acolo unde este posibil, adică în acele unități în care există echipe cu care chirurgul poate intra în sală, pentru că realizarea unei operații implică și alți specialiști: anesteziști, asistenți medicali, infirmieri….

Rogobete susține că o astfel de schimbare va rezolva problema medicilor care nu au prea multe intervenții în prezent. Prin urmare, a decis să modifice programul, astfel încât acesta să le permită chirurgilor să realizeze intervenţii în două ture, separat de gărzi, în blocurile operatorii ale spitalelor publice.

Ministrul motivează această schimbare susținând că unii medici de la spitalele de stat au explicat numărul scăzut de intervenţii realizate lunar prin faptul că nu au săli în care să opereze.

„Săptămâna aceasta, până vineri, vom reuşi să punem în transparenţă o modificare a unui ordin de ministru care reglementează programul de lucru în spitalele publice. O explicaţie care ne-a venit de foarte multe ori este că nu avem săli de operaţie suficiente şi ne batem între noi, dimineaţa, pe sălile de operaţie, de asta am doar o intervenţie pe săptămână. Şi atunci eu am zis: dacă asta e problema reală, dar voi vă doriţi foarte mult să aveţi activitate în spitalul public, eu nu pot decât să susţin acest lucru, motiv pentru care vom prelungi programul în două ture. Adică cine doreşte şi unde se poate activa în blocul operator în două ture, separat de gardă, pentru a nu influenţa”, a declarat Alexandru Rogobete.

Ministrul nu spune însă nimic despre adevărata problemă din spitale, și anume deficitul de personal. Faptul că vrea să flexibilizeze programul de lucru nu-i poate ajuta pe acei chirurgi care nu pot opera mai mult pentru că nu au un anestezist cu care să facă echipă. Dar ne-am obișnuit deja ca autoritățile din Sănătate să prezinte soluții „salvatoare” pentru sistem, soluții care rămân doar la stadiul unor hotărâri frumos desenate pe hârtie, fără aplicabilitate în practică.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Mai multe articole

Știrile zilei