Pachetul doi de măsuri pe care Guvernul Bolojan îl va definitiva în curând va include și o majorare semnificativă a amenzilor pentru munca la negru. Anunțul a fost făcut de Muncii, Florin Manole, care a subliniat că firmele care plătesc angajaţi fără forme legale vor plăti sancțiuni mult mai mari decât cele prevăzute în legislația actuală.
„Un lucru foarte important este că în pachetul doi, care va veni în câteva săptămâni, destul de curând, vom avea o creştere consistentă a amenzilor pentru munca la negru pe care le poate primi un angajator. Ele sunt deja consistente, dar trebuie să fie şi mai descurajatoare, şi o eliminare a plafonului. Astăzi, când vorbim, pentru fiecare lucrător un angajator poate să primească până la 10.000 de lei per angajat descoperit la negru, până la 200.000 de lei. Însă asta înseamnă un prag de 20 de angajaţi pe care îl poţi găsi pe un şantier, de exemplu. Ei bine, eliminăm acest prag, dacă ai 100, 50, limita nu trebuie să existe, trebuie să plăteşti pentru fiecare… nu greşeală, pentru fiecare infracţiune pe care o face, pentru că asta nu e o greşeală, nu e o greşeală să angajezi un om la negru. (…) Munca la negru nu este o greşeală, este o problemă reală şi trebuie sancţionată şi mai ferm decât se întâmplă acum şi va fi măsura asta în pachetul următor”, a susținut ministrul Muncii.
În urma unor controale privind munca la negru, realizate recent, au fost identificate aproape 400 persoane care lucrau în construcții fără forme legale. Și în domeniul HoReCa au fost identificaţi, recent, aproape 200 de oameni plătiţi fără forme legale, fiind aplicate amenzi în valoare de aproape patru milioane de lei unor „angajatori abuzatori”.

