Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, este destul de sceptic și nu crede că proiectele prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă ar putea beneficia de o prelungire a termenelor după 31 august 2026. De altfel oficialul este de părere că niciunul dintre statele care înreistează întârzieri la acest capitol nu va beneficia de o derogare a termenelor.
„Decât să aşteptăm minuni pentru ceea ce înseamnă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, mai bine ne concentrăm eforturile să implementăm proiectele pentru că ştiţi vorba aceea românească: «ce-i în mână nu-i minciună (…) Comisia Europeană ne-a îndemnat să ne mobilizăm eforturile şi resursele pentru ca termenul de 31 august 2026 să fie respectat. De ce? Pentru că pentru a beneficia de împrumutul pe care îl avem alocat şi toate statele membre ale Uniunii Europene îl au alocat în vederea finanţării obiectivelor de investiţie, e nevoie de acordul fiecărui stat membru care trebuie obţinut prin Parlamente până la data de 31 decembrie 2026. Ne-au precizat informal că acest acord sută la sută este puţin probabil să îl obţinem într-o perioadă limitată de timp, dar şi procesul decizional anevoios de obţinere a acestor aprobări prin Parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene şi eu cred că, decât să aşteptăm minuni pentru ceea ce înseamnă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, mai bine ne concentrăm eforturile să implementăm proiectele pentru că, ştiţi vorba aceea românească, «ce-i în mână nu-i minciună» şi din acest punct de vedere cred că soluţia cea mai corectă pentru noi este implementarea proiectelor şi nicidecum mizarea pe prelungiri. De aceea, noi şi în cadrul procesului de renegociere am încercat să fim extrem de pragmatici pentru a nu ne fura propria căciulă şi a rămâne în final fără bani. Asta nu înseamnă că riscurile pe care le avem în implementarea proiectelor noi le putem garanta 100% că nu se vor întâmpla. Noi încercăm să le minimizăm”, a spus ministrul.
Totodată, Marcel Bolos a subliniat importanţa mobilizării tuturor instituţiilor şi entităţilor implicate în derularea proiectelor finanţate prin PNRR.
„Cu o asemenea oportunitate istorică, România nu se mai întâlneşte. Gândiţi-vă doar că, începând cu data de 1 septembrie 2026, rămânem fără o importantă sursă de 28 de miliarde de euro, adică perioada aceasta în care trebuie să ne concentrăm eforturile pentru ca să implementăm investiţiile şi să absorbim banii, nu se mai întoarce şi spun destul de răspicat acest lucru, pentru că fără cele 28 de miliarde şi cu noua Politică de Coeziune restructurată, nu mai avem un asemenea buget consistent pentru investiţii, de 75 de miliarde de euro. Şi de aceea îndemnul meu este ca să avem toate mecanismele guvernamentale, instituţionale, coordonatorii de reformă să fie sprijiniţi, beneficiarii să se mobilizeze, pentru ca să nu pierdem oportunitatea istorică de dezvoltarea ţării”, a nuanțat oficialul.