Filosoful Mihai Şora a povestit marţi, la redeschiderea Cafenelei critice, cu discreţie, despre câteva momente din viaţa sa, personală şi profesională, amintind de perioada studenţiei, anii petrecuţi la Paris şi prietenia cu dramaturgul Eugen Ionesco, dar şi despre ambiţiosul său proiect editorial „Biblioteca pentru toţi”.
„Ce pot să vă spun este că la 101 ani lumea este foarte frumoasă şi sunt frumoşi şi semenii noştri care ne împrejmuiesc şi viaţa merită să o trăieşti”, a spus Mihai Şora în deschiderea evenimentului.
Întrebat de amfitrionul Cafenelei critice, Ion Bogdan Lefter, despre notorietatea pe care o are în acest moment, filosoful a răspuns că nu ţine să fie recunoscut pe stradă.
„Eu nu ţin să fiu recunoscut. (…) Nu e vina mea dacă sunt recunoscut, vina e a publicului. Într-un fel, îi sunt recunoscător publicului, pentru că această recunoaştere conferă un sens existenţei mele”, a mărturisit filosoful, scrie AGERPRES.
Pe lângă scris şi implicarea în viaţa publică, Mihai Şora este în continuare atras de desen şi el a povestit că majoritatea lucrărilor sale le-a oferit prietenilor sau, uneori, chiar necunoscuţilor.
Rugat de amfitrionul evenimentului să evoce câteva dintre figurile pregnante care i-au marcat existenţa, Şora a amintit pe părinţii şi bunicii săi, dar şi de colegii şi dascălii din şcoală.
„Am figura mamei şi a tatălui meu, şi a unui bunic – patern, şi a unei bunici – materne, fac parte din universul meu de amintiri. Am o memorie foarte bună. Îi văd nu doar dacă mi se pun fotografii în faţa ochilor, ci chiar dacă închid ochii mi-i aduc aminte. (…) Îmi aduc aminte de toate imaginile care m-au înconjurat de-a lungul vieţii. (…) Am, de pildă, amintirea foarte pregnantă a profesorului meu de limbi clasice şi de filosofie din liceu”, a povestit Mihai Şora, care a evitat să dea vreun nume, precizând că „în momentul în care spui nume, începe o clasificare”.
Mihai Şora a vorbit şi despre proiectul său din cadrul colecţiei „Biblioteca pentru toţi”, în care a fost lansat, cu frecvenţă săptămânală, câte un volum reprezentativ din literatura universală.
„Acest proiect al meu a fost considerat ca un lucru imposibil de realizat. Am stat împreună cu o echipă redacţională de tineri foarte deschişi la cap şi i-am întrebat dacă se simt capabili ca împreună cu toţii şi într-un fel oarecare sub oblăduirea mea să ţină drumul lung, făcându-l pas cu pas, şi am obţinut acest lucru. Ne-am constituit un portofoliu care ne-a acoperit cam o jumătate de an, adică vreo 40 de lucrări puse la punct, care în acelaşi timp ajunsese să definească ritmul în care poate să lucreze acea redacţie de 9-10 oameni a Bibliotecii pentru toţi. (…) Toată lumea îmi spunea: ‘Eşti nebun. Cum îţi închipui tu că poţi să scoţi în fiecare sâmbătă un volum de zeci de mii de exemplare care să cuprindă literatura lumii?’. Am încercat şi s-a putut”, a spus Şora.
„În acea lume care nu ştia ce vrea mi-am dat seama că cineva care vrea neapărat pe o anumită cale şi să atingă o anumită ţintă, dacă se ţine cu încăpăţânare de proiectul lui, poate să-l realizeze. Fără să facă zgomot”, a mai afirmat Mihai Şora.
Alături de filosof, la Cafeneaua critică a fost prezentă şi soţia acestuia, Luiza Palanciuc-Şora. Ea a vorbit despre semnificaţia tăcerilor lui Mihai Şora, „tăceri pline de semnificaţii, uneori cu sensuri mai profunde decât multe cuvinte”.
Publicul prezent la eveniment a avut ocazia să vadă şi un film realizat de soţia filosofului, un dialog între cei doi realizat în urmă cu o săptămână într-o altă cafenea din zona centrală a Bucureştiului. Filmul aduce în discuţie spiritul cafenelei de aici, dar şi din Paris în viziunea lui Mihai Şora.
„Îl filmez de mai bine de zece ani, cred că sunt 12-13 ani, tot timpul. Tot timpul acesta are o semnificaţie, pentru că el comprimă toate momentele. (…) Temporalitatea lui Mihai Şora nu corespunde cu nimic din ceea ce ştim noi şi din ceea ce avem noi la îndemână. Este cu totul altceva. (…) Dorinţa mea este ca toate aceste filme pe care le facem să fie înţelese ca ceea ce sunt. Sunt parte substanţială a operei lui, sunt chiar el. (…) Ceea ce veţi vedea este un filmuleţ de 30 de minute filmat duminică. (…) Am înregistrat despre ideea de cafenea, ştiut fiind că anii ’40, cred că ’38-’39, înaintea de invazia naziştilor la Paris, cuplul Şora, Mariana şi Mihai Şora, erau bursieri ai Institutului Francez şi se aflau la Paris, studiau şi în multe împrejurări se aflau şi în cafenelele despre care este vorba în film”, a povestit Luiza Palanciuc-Şora.
Cafeneaua critică s-a încheiat cu un moment artistic inedit susţinut de un interpret cu un instrument muzical tradiţional – tulnicul (bucium).
