8 august 2022
32 C
București

Mercurialul prețurilor: Electricitatea, gazele și uleiul s-au scumpit cel mai mult

De citit...

Creșterile de prețuri înregistrate în ultimul an au afectat serios bugetele românilor. Datele Institutului Naţional de Statistică arată faptul că energie electrică, gazele naturale şi uleiul comestibil s-au scumpit cel mai mult în ultimul an.

În intervalul septembrie 2020 – septembrie 2021, preţurile la energie electrică au urcat cu 24,65%, la gaze naturale cu 20,55%, la uleiul comestibil cu 23,84%, în timp ce la energia termică s-au ieftinit cu 0,21%.

În ceea ce priveşte alimentele, în ultimul an cel mai mult s-au scumpit uleiul comestibil – 23,84% şi cartofii – 12,61%, însă nu au fost înregistrate şi ieftiniri.

Pe de alt parte, de la începutul acestui an, citricele şi alte fructe meridionale s-a scumpit cu 21,03% şi uleiul cu 19,83%, în timp ce ouăle au fost mai ieftine cu 2,24%, iar fructele proaspete cu 0,53%.

La categoria mărfuri nealimentare, în ultimul an cele mai mari creşteri de preţ au fost consemnate la energie electrică – 24,65%, gaze naturale – 20,55% şi combustibili – 16,77%, în timp ce singura ieftinire a fost consemnată la energia termică, de 0,21%.

De la începutul anului 2021, preţul la energie electrică a urcat cu 23,15%, la gaze naturale cu 20,49% şi la combustibili cu 13,99%.

În cazul serviciilor, cele mai mari creşteri au fost consemnate la alte servicii (plus 6,81%), cele de apă, canal, salubritate (5,84%) şi serviciile poştale (5,55%).

De la începutul anului în curs, cele mai mari majorări de tarife au fost înregistrate la alte servicii (6,22%), apă, canal, salubritate (6,16%) şi serviciile poştale (5,53%). Serviciile de transport aerian s-au ieftinit cu 0,17%.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Care este cea mai mare investiție privată de tip greenfield din România?

Cea mai mare investiție privată de tip greenfield din România se ridică la suma 530 miloane de euro și a fost realizată de OMV...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img