Opera Română Craiova va participa la Bucharest Opera Festival cu spectacolul „Mefistofele” de Arrigo Boito. Reprezentația va avea loc marți, 28 iunie, ora 19:00, pe scena Operei Naționale București. Soliști de prim rang în arta lirică mondială vor putea fi ascultați în opera „Mefistofele” de Arrigo Boito, spectacolul Operei Române Craiova.
Bilete pe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Invitații speciali ai evenimentului sunt basul Askar Abdrazakov (în rolul titular) și Barbara Frittoli (Margareta), alături de o distribuție de excepție: Water Fraccaro (Faust), Laura Vila (Martha/Pantalis), Cellia Costea (Elena), Fabio Serani (Wagner) și Petrișor Efrem (Nereus).
Spectacolul pus în scenă de regretatul regizor german Peter P. Pachl, reunește – alături de soliști – Orchestra, Corul și Baletul Operei Române Craiova, sub conducerea muzicală a maestrului Dumitru Cârciumaru.
Opera „Mefistofele”, compoziția lui Arrigo Boito, pe un libret bazat pe celebrul „Faust” al lui Goethe, care a avut premiera la Craiova în anul 2019 și care va fi prezentată publicului bucureștean în cadrul festivalului, face parte din demersul Operei Române Craiova de a aduce în fața publicului lucrări mai rar prezentate pe scenele lirice.
Cerințele muzicale și complexitatea dramatică fac din punerea în scenă a singurei opere definitivate a lui Boito (cel care, pentru iubitorii operei, va rămâne libretistul lui Verdi) o adevărată provocare, provocare asumată deopotrivă de Opera craioveană și de regretatul regizor german Peter P. Pachl (1953-2021).
Spre deosebire de alți creatori care au transpus în muzică „Faust”, Boito, un dramaturg remarcabil, a construit în libret un derivat din cele două părți ale scrierii lui Goethe, l-a plasat pe Mefistofele central și a încercat să păstreze toate etapele călătoriei lui Faust și dimensiunea filosofică a personajelor. Partitura – constând inițial în cinci ore de muzică, șlefuită de compozitor timp de 13 ani după premiera absolută, puternic scurtată și crescând în rafinament – este o lucrare importantă în istoria muzicii, cu momente solistice memorabile și fragmente corale tulburătoare, având, de asemenea, un profund mesaj spiritual.
Programul festivalului:
- Vineri, 24 iunie, ora 19:00 – „Don Giovanni” de W.A. Mozart, regia Andrei Șerban, dirijor Tiberiu Soare (Opera Națională București)
- Sâmbătă, 25 iunie, ora 19:00 – „Lacul lebedelor” de P.I. Ceaikovski (Teatrul Național de Operă și Balet „ Maria Bieșu” din Chișinău)
- Duminică, 26 iunie, ora 19:00 – „Ora spaniolă (L’heure espagnole) & Copilul și vrăjile (L’enfant et les sortileges)” (Opera Maghiară din Cluj Napoca)
- Luni, 27 iunie, ora 19:00 – „Zorba” de Mikis Theodorakis (Opera Națională Română Cluj-Napoca)
- Marți, 28 iunie, ora 19:00 – „Mefistofele” de Arrigo Boito (Opera Română Craiova)
- Miercuri, 29 iunie, ora 19:00 – „La Serva Padrona” de Giovanni Battista Pergolesi (Opera Națională Română din Timișoara)
- Joi, 30 iunie, ora 19:00 – „Povestirile lui Hoffmann” de Jacques Offenbach (Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”)
- Vineri, 1 iulie, ora 19:00 – „Indiile galante” de Jean-Philippe Rameau (Opera Națională Română Iași)
- Sâmbătă, 2 iulie, ora 19:00 – „Candide” de L. Bernstein (Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian”)
Sponsori: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Produse Moldovenești
Parteneri: Pop Cola, Phoenixmedia, Euromedia, Cocor, Băneasa Shopping City, ARCUB, Sansha
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Actualități, RFI România, Romantic FM, Radio Seven, Radio Itsy Bitsy, România TV, Zile și Nopți, Agerpres, Spot Media, Ziarul Metropolis, News București, Q Magazine, Marea Dragoste, Leviathan, Ordinea Zilei, București Business, Reușita.ro, 9am.ro., Kudika, Garbo, QuickNews, a7tv, Ballet Magazine, Mediatrust
Foto: ONB