27 septembrie 2022
18.1 C
București

Mare atenție la aerul condiționat!

De citit...

Mare atenție la aerul condiționat pentru că există riscuri majore pentru sănătate! În aceste zile cu temperaturi foarte ridicate suntem tentați să căutăm răcoarea. Doar că uneori putem face greșeli majore cu impact semnificativ asupra sănătății noastre.

Canicula afectează toate persoanele, în special copiii, vârstnicii și persoanele cu probleme cardiace.

În primul rând căldura dă o stare de disconfort generală, care agită pacientul. Cresc valorile tensionale în ciuda unui tratament corect urmat până atunci, așadar crește incidența accidentului vascular coronarian sau cerebral. Dacă se adaugă și o umiditate excesivă atunci pierderea de căldură a organismului prin transpirație este împiedicată, ceea ce poate duce, de asemenea, la precipitarea evenimentelor vasculare”, explică dr. Cristian Udroiu, medic primar cardiolog la Spitalul Universitar de Urgență București.

Pentru a ne proteja sănătatea, medicul recomandă să consumăm trei litri de lichide pe zi, dacă nu avem contraindicații medicale.

Există multe persoane cărora nu le place să bea apă. Și asta nu e bine. În condiții de caniculă, lipsa unui consum de apă duce la deshidratare, la pierderea de apă și electroliți, la hipotensiune severă cu „leșin”. Pur și simplu oamenii se simt amețiți și ajung să cadă pe stradă, fără să-și explice. În fond, explicația este foarte simplă și tratamentul și mai simplu: apa, care trebuie consumată în cantitate de minimum doi litri pe zi, vara chiar și trei litri, dacă pacientul nu are contraindicații medicale„, precizează dr. Cristian Udroiu.

CITEȘTE ȘI: Vin zile de foc! CNSU a stabilit un set de măsuri generale aplicabile în perioadele caniculare pentru populaţie şi instituţii

O altă problemă de care ne putem lovi este utilizarea greșită a aerului condiționat.

Dacă o persoană se așază fix în bătaia aerului condiționat se poate confrunta cu dureri toracice nespecifice (junghiuri) care pot totodată să-i dea o stare de agitație. Persoana respectivă poate deveni anxioasă, iar durerea să o ducă cu gândul la infarct. Ceea ce este greșit, însă. Durerea toracică în stânga, în dreptul inimii, nu este periculoasă, și trebuie diferențiată de „angina”, durerea de inimă, care apare în mijlocul pieptului„, menționează medicul.

Pentru a evita problemele trebuie să ne hidratăm suficient, să evităm trecerile bruște de la căldură la frig și nu stăm în dreptul curenților aparatului de aer condiționat.

Atenție la sănătatea rinichilor!

La rândul său, dr. Dragoş Dorin,medic primar nefrologie  la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, oferă câteva sfaturi utile pentru a ne proteja rinichii în aceste perioade cu temperaturi de foc.

„Multe dintre persoanele vârstnice, din cauza deteriorării neurocognitive nu mai percep senzația de sete și atunci nu se mai hidratează, iar multe dintre ele ajung să dezvolte insuficiență renală acută. Deci le recomandăm vârstnicilor să acorde o atenție deosebită consumului de lichide indiferent că simt sau nu senzația de sete.Totodată, vara există un risc mai mare să se altereze alimentele. Consumul unor alimente alterate poate duce la enterocolite, diaree, iar cei care consumă astfel de produse pot ajunge să se deshidrateze prin diaree și vărsături și pot dezvolta insuficiență renală acută”, explică dr. Dragoş Dorin.

CITEȘTE ȘI: Harta meteo. Zece județe sunt sub cod portocaliu de caniculă. Nici restul țării nu scapă

CÂND NE DESHIDRATĂM, URINA DEVINE MAI CONCENTRATĂ, urinăm mai rar și atunci crește riscul de a dezvolta calculi, litiaza renală. De aceea recomandăm o hidratarea suficientă mai ales persoanele care au avut în istoric litiaza renală ori episoade de colica renală.
În general, FEMEILE URINEAZĂ MAI RAR. În special în cazul lor, cu cât urina stagnează mai mult în vezica urinară cu atât crește riscul de a face infecții urinare. Așadar le recomandăm să consume multe lichide și să nu stea mai mult de patru ore fără să urineze.

Trebuie să consumăn până la trei litri de lichide zilnic

Câte lichide ar trebui să consumăm pe timpul verii?

Pe timp de vară recomandarea este să consumați până la trei litri de lichide zilnic.

Cum ne dăm seama că am băut destule lichide?

În mod normal, ar trebui să urinăm 1,5 l în fiecare zi. Nu contează cât de des mergem la toaletă și cât de mult urinăm, ci culoarea urinei. Astfel, ca să știm că am băut suficiente lichide, trebuie ca măcar o emisie de urină în timpul zilei să fi fost diluată, de culoare galben deschis, aproape incoloră. Dacă toată ziua urina a fost concentrată, galben închis sau chiar brună la culoare, înseamnă ca nu am consumat suficient de multe lichide. Urina de dimineață care este concentrată, nu se ia ca reper.

La ce interval de timp trebuie să consumăm lichidele?

Preferabil este ca lichidele să fie consumate pe tot parcursul zilei (și să nu așteptăm să ni ce facă sete), iar cei cărora programul de muncă nu le permite asta, pot bea mai multe lichide când ajung acasă.

CITEȘTE ȘI: Sfaturi utile pentru a evita neplăcerile cauzate de caniculă

La ce interval de timp este de preferat să urinăm?

Ca să nu dezvoltăm infecții urinare, recomandarea este să nu treacă patru ore fără să fi mers la toaletă.

Cum putem ajuta vara rinichii să funcționeze mai bine?

În afară de apă, puteți consuma și ceaiuri neîndulcite. Însă, ideal ar fi ca apa să ne-o luăm din legume și fructe, mai ales din cele zemoase, pepene, struguri, roșii, castraveți.

Ce facem dacă nu putem bea apă la serviciu?

Pentru cei care din diverse motive sau din cauza serviciului nu reușesc în timpul săptămânii să consume suficiente lichide, recomandarea este ca măcar sâmbăta și duminica să încerce să facă un fel de cură de diureză, fiindcă cel puțin în ceea ce privește împiedicarea formării calculilor renali, aceasta poate să fie eficientă. Astfel, recomandăm în special celor care au avut antecedente, să consume multe lichide, mult mai multe decât de obicei, iar această cantitate mare să o consume nu de sete, ci ca să-și ajute rinichii. O oală mare de ceai ori sucuri din fructe sau pur și simplu apă multă. Când persoana va ajunge să urineze des atunci va știi că a realizat cu succes această cură de diureză.

Autor: Sofia Filip
Foto: SUUB/ Pixabay.com
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img