11 august 2022
19.3 C
București

Majoritatea companiilor nu au reușit să depună primul fișier SAF-T în termen, iar ANAF a anunțat extinderea perioadei de grație

De citit...

Marea majoritate a companiilor respondente la un sondaj PwC România, respectiv 76,5%, nu au reușit încă să depună un prim fișier standard de control fiscal (SAF-T), deși acesta a devenit obligatoriu pentru marii contribuabili în două etape, ianuarie și, respectiv, iulie 2022.

Astfel, companiile încadrate la mari contribuabili atât în anul 2021, cât și în anul 2022, au această obligație de raportare începând cu 1 ianuarie 2022, în timp ce pentru companiile care au devenit contribuabili mari din acest an obligația a intervenit din iulie 2022.

Totuși, ambele categorii au beneficiat de o perioada de grație de șase luni pentru prima raportare SAF-T. În condițiile în care foarte mulți contribuabili au întâmpinat dificultăți în îndeplinirea obligației, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat pe 1 august 2022 că extinde perioada de grație cu alte șase luni pentru ambele categorii.

Decizia autorităților fiscale de a extinde perioada de grație pentru conformarea cu cerințele de raportare SAF-T este binevenită și răspunde practic solicitărilor venite din partea companiilor. Efortul este considerabil pentru că adaptarea softurilor de contabilitate diferă de la o companie la alta, în funcție de capabilitățile pe care le au, de eventualele reglementări specifice pe care trebuie să le respecte sau de soluțiile IT pe care le folosesc pentru raportare. Anumite provocări erau de așteptat, dacă ne uităm și la experiențele altor state, iar costurile inițiale nu sunt mici, dar pe termen mediu și lung sunt convins că atât fiscul, cât și companiile vor avea beneficii pentru că inspecţiile fiscale vor fi mai eficiente, cu o abordare mai uniformă și o reducere dramatică a erorilor umane în privința datelor, colectarea taxelor se va ameliora, datele vor fi transmise mai ușor, conformarea va fi mai simplă, iar procedurile mai transparente”, a declarat Daniel Anghel, Partener și Lider al Departamentului de Consultanță Fiscală și Juridică, PwC România.

CITEȘTE ȘI: Informații cheie despre sistemul RO e-Factura

Conform sondajului PwC, principalele motive care au determinat întârzierile pentru companii au fost următoarele:

  • 36% dintre respondenți arată că este insuficient timpul pentru adaptarea sistemului ERP și creionarea regulilor de transformare prin raportare la nomenclatoarele SAF-T.
  • 18,4% spun că lipsesc anumite explicații clare privind structura SAF-T
  • 14% afirmă că implementarea SAF-T prin adaptarea sistemului ERP și a subsistemelor utilizate are cost ridicat.
  • 10% consideră că informațiile solicitate prin fișierul SAF-T se regăsesc în diverse sisteme, nu numai în ERP.
  • 8,8% au precizat că sunt în proces de schimbare a sistemului ERP.

Implementarea SAF-T este un proces complex care necesită timp pentru ambele părţi: contribuabili și autorități fiscale. Raportarea SAF-T impune o perioadă de pregătire în avans, în care companiile trebuie să identifice în sistemele proprii elemente obligatorii solicitate prin acest fişier, să-şi alinieze datele la cerinţele SAF-T şi să pregătească fişierele SAF-T pe structura si formatul solicitate de ANAF. Toate aceste etape consumă timp și efort, însă este un proces care se desfășoară o dată, înainte de prima depunere a unei declarații  SAF-T, urmând ca, pe viitor, raportarea să fie mult mai simplă”, a explicat Anca Macovei, Director servicii fiscale PwC România.

CITEȘTE ȘI:Legea care interzice practicile comerciale neloiale limitează autofacturarea. Cum sunt afectați comercianții?

Date fiind impedimentele de până acum, respondenții estimează că vor fi pregătiți să depună primul fișier SAF-T, astfel:

  • 60,3% spun că vor fi gata  pe parcursul anului 2022, dar după data de 1 august (menționăm că sondajul a fost realizat în săptămâna 25 iulie – 2 august);
  • 27% consideră că vor fi pregătiți pe parcursul anului 2023;
  • 12,7% au precizat că au depus până la 31 iulie 2022.

Deși nu au reușit să se conformeze cu noua obligație, 90% dintre respondenți arată că  fac pregătiri intense pentru SAF-T, cei mai mulți dintre aceștia fiind în următoarele stadii:

  • 31,3% sunt în proces de implementare, respectiv de preluare a datelor din sistem și transformarea lor în formatul SAF-T;
  • 24,1% au finalizat atât preluarea datelor din sistem și transformarea lor în formatul SAF-T, precum și instalarea și testarea soluției SAF-T;
  • 20,5% au finalizat preluarea datelor și transformarea lor în format SAF-T și se află în proces de instalare a soluției SAF-T.

Raportarea SAF-T va deveni obligatorie și pentru celelalte categorii de contribuabili, astfel: contribuabilii mijlocii și instituțiile de credit, instituțiile financiare nebancare și societățile de asigurare/ reasigurare sunt obligate să raporteze din anul 2023, iar contribuabilii mici – începând cu anul 2025.

De asemenea, toate aceste categorii vor beneficia de perioada de grație suplimentară de șase luni, anunțată de ANAF pe 1 august.

Autor: Ioana Andrei
Foto: ANAF Facebook/ PwC România
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Sarom Packinging plănuiește investiții de 3,2 milioane euro pentru extinderea business-ului

Sarom Packaging plănuiește investiții de 3,2 milioane euro, în următorii patru ani, pentru extinderea business-ului. Planurile de dezvoltare urmăresc inclusiv deschiderea de noi sucursale....

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img