Maia Sandu a fost propusă pentru Premiul Nobel pentru Pace

Parlamentarul norvegian Arild Hermstad, din Partidul Verzilor, o propune pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru Premiul Nobel pentru Pace. El și-a argumentat gestul subliniind că Maia Sandu s-a aflat în prima linie a apărării democraţiei în Europa:„Am nominalizat-o pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Premiul Nobel pentru Pace. Sandu s-a aflat în prima linie a apărării democraţiei în Europa”.

În opinia parlamentarului norvegian, Republica Moldova a fost supusă unor încercări de influenţare a alegerilor de către Rusia, dezinformării, atacurilor cibernetice şi acţiunilor de destabilizare, menite să aducă la putere o conducere mai favorabilă Kremlinului.

Totodată, Arild Hermstad a menționat că aşa acţionează Rusia împotriva unui număr mare de foste state sovietice. „Ruşii duc un război hibrid împotriva mai multor ţări, iar în ciuda multor incertitudini din jurul nostru, nu există nicio îndoială că Putin este cea mai mare ameninţare la adresa păcii şi stabilităţii în Europa. Maia Sandu şi Republica Moldova duc o luptă pentru noi toţi”.

Arild Hermstad a mai arătat că Sandu a răspuns ruşilor prin mijloace paşnice: consolidarea statului de drept, protejarea alegerilor libere şi menţinerea fermă a unui parcurs democratic, ea delimitându-se clar de imperialismul rus şi apropiind Republica Moldova de democraţiile occidentale. „Aceasta este munca pentru pace a vremurilor noastre: construirea unor societăţi reziliente înainte ca conflictele să devină violente. Rezistenţa la influenţa autoritară prin transparenţă şi guvernare democratică. Democraţia este o condiţie esenţială pentru o pace autentică. Maia Sandu a fost decisivă în oprirea tentativelor Rusiei de a submina democraţia moldovenească. Pentru acest lucru, consider că ea merită Premiul Nobel pentru Pace”, a nuanțat politicianul norvegian.

Autor: Filip Denis
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei