29 ianuarie 2023
0.7 C
București

Mai mulți bani pentru Educație. S-a majorat costul standard pentru fiecare antepreşcolar, preşcolar sau elev

Guvernul a aprobat o hotărâre care prevede majorarea costului standard pentru fiecare antepreşcolar, preşcolar sau elev. Astfel, nivelul acestuia crește anul acesta de la 6.386 de lei la 6.834 de lei.

Prin hotărârea aprobată astăzi, costul standard pentru fiecare antepreşcolar, preşcolar sau elev pentru anul în curs creşte de la 6.386 lei la 6.834 de lei. Costul se aplică pentru toate cheltuielile cu salarii, sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale în bani, care sunt stabilite prin lege alături de contribuţiile aferente acestora. Majorarea este de 7% în raport cu anul trecut şi are loc în condiţiile creşterii salariilor în sistemul de învăţământ, ca urmare a aplicării prevederilor OUG 168 din 2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare”, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

În plus, prin hotărârea adoptată, valoarea costului standard pentru fiecare antepreşcolar, preşcolar sau elev pentru anul 2023 privind cheltuielile cu pregătirea profesională, evaluarea periodică a elevilor şi cheltuielile prevăzute la articolul bugetar bunuri şi servicii creşte de la 485 la 570 de lei.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei