Mai multe companii, printre care și Nestlé și Danone, sunt investigate de procurorii din Paris. Care este motivul anchetei penale?

Cinci companii producătoare de formule de lapte pentru sugari sunt parte dintr-o anchetă penală deschisă de procurorii din Paris. Investigațiile fac parte din ampla acțiune generată de criza apărură ca urmare a unor retrageri succesive de la comercializare a unor produse posibil contaminate.

Investigaţia franceză vizează trei dintre cei mai mari producători lactate la nivel mondial, Nestlé, Danone şi Lactalis, dar şi brandurile mai mici Babybio şi La Marque en Moins.

Retragerile formulelor de lapte pentru sugari au fost declanşate de suspiciunea contaminării cu cereulidă, o toxină rezistentă la căldură care poate provoca greaţă, vărsături şi diaree. Deşi simptomele se remit, de regulă, în decurs de 24 de ore, în unele cazuri pot apărea complicaţii mai grave.

Ancheta a fost deschisă pentru „înşelăciune privind bunuri care prezintă pericol pentru sănătatea umană”, infracţiune pedepsită în Franţa cu până la şapte ani de închisoare şi amendă de până la 3,75 milioane de euro.

Biroul procurorului din Paris a precizat că a preluat cazul pe fondul numărului mare de plângeri depuse la nivel naţional. În paralel, Ministerul Sănătăţii din Franţa investighează trei decese de sugari în care s-a raportat consumul de formule incluse în retrageri.

La 11 februarie, autorităţile au anunţat că nu a fost stabilită o legătură cauzală, iar investigaţiile judiciare sunt în desfăşurare.

Într-un comunicat publicat la 29 ianuarie, Nestlé a anunțat că a identificat urme de cereulidă la începutul lunii decembrie, în loturi de produse finite fabricate într-o unitate din Ţările de Jos. Compania a menționat că a informat autorităţile olandeze, Comisia Europeană şi ţările potenţial afectate, pe 10 decembrie, şi a iniţiat în aceeaşi zi retragerea tuturor loturilor produse, 25 de produse distribuite în 16 ţări europene.

Ulterior, au fost anunţate retrageri extinse pentru mărcile SMA, Beba şi Little Steps, iar Danone (producătorul Aptamil şi Cow & Gate) şi Lactalis au urmat cu măsuri similare. Până în prezent, retragerile au fost raportate în peste 60 de ţări.

Sursa contaminării a fost identificată la un furnizor de ulei cu acid arahidonic (ARA), ingredient adăugat frecvent în formulele pentru sugari. Furnizorul nu a fost numit oficial, iar autoritatea britanică pentru standarde alimentare a anunţat că Nestlé şi Danone nu mai utilizează respectivul furnizor şi a recomandat părinţilor să verifice loturile produselor deţinute acasă.

Impactul financiar al acestui scandal este atent monitorizat de investitori. Segmentul de formule pentru sugari reprezintă aproximativ 5% din veniturile Nestlé, iar produsele retrase echivalează cu circa 0,5% din cifra de afaceri. În cazul Danone, formulele pentru sugari generează aproximativ 21% din veniturile grupului şi au o pondere mai mare în profitabilitate. Ambele companii urmează să îşi publice rezultatele financiare în această săptămână.

De la începutul anului, acţiunile Nestlé au crescut cu 1,7%, în timp ce titlurile Danone au scăzut cu 5,5%. Indicele pan-european Stoxx 600 a avansat cu 4,6% în aceeaşi perioadă. După scăderile puternice de la finalul lunii ianuarie, când au fost anunţate retragerile, acţiunile celor două companii au recuperat parţial pierderile.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

Mai multe articole

Știrile zilei