7 octombrie 2022
17.2 C
București

Limba germană pentru copii și adulți. De ce e important să înveți această limbă?

De citit...

Orice limbă străină este un mare plus atât din punct de vedere personal, cât și profesional, dar există o multitudine de motive pentru care ar trebui să alegi să înveți limba germană. Aceasta este a doua cea mai vorbită limbă străină pe continentul european și ocupă locul întâi când vine vorba de vorbitori nativi. În plus, țările din spațiul germanofon sunt partenerii externi principali ai României.

Îți vom prezenta în continuare de ce limba germană poate fi un atuu incontestabil care îți va deschide o multitudine de oportunități.

Limba germană pentru adulți – Cinci motive pentru a o învăța

Cu siguranță, niciodată nu este prea târziu pentru a învăța ceva nou, mai ales o limbă străină: este distractiv, atrage numeroase beneficii de dezvoltare în carieră și oferă noi oportunități. Iată câteva motive pentru care să începi să înveți limba germană:

  1. Ai posibilitatea de a studia la universități de top din străinătate

Dacă iei în considerare opțiunea de a studia în străinătate, e important să știi că universitățile din spațiul germanofon sunt câteva dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din Europa, punând la dispoziția studenților programe variate, recunoscute la nivel internațional. Astfel, cunoașterea limbii germane îți oferă oportunitatea de a te bucura de toate beneficiile care vin odată cu studierea la o universitate de prestigiu.

  1. Ai deschidere către mai multe oportunități profesionale

După cum am menționat, limba germană oferă multe oportunități în carieră. Companii de top din Europa sunt vorbitoare de limba germană. Bosch, Mercedes-Benz sau Volkswagen sunt doar câteva firme cu capital german care au sediu și în România. În acest context, cunoașterea limbii germane nu poate fi decât un mare plus în CV-ul tău. Mai mult, dacă îți propui să dezvolți o afacere în una dintre țările D.A.CH (Germania, Austria și Elveția), viitorii parteneri de business vor fi impresionați dacă vei comunica cu ei în limba germană.

  1.   Germana poate fi învățată mai ușor decât ai crede

Limba germană este perfectă dacă ai cunoștințe cel puțin medii de limba engleză: cele două limbi au origine comună, făcând parte din limbile germanice. Vei constata că cele două limbi seamănă foarte mult atât la capitolul gramatică, cât și în vocabular. Mai mult decât atât, unele cuvinte se pronunță aproape identic, în ciuda faptului că se scriu diferit. Astfel, făcând conexiunea cu limba engleză, vei constata că procesul de învățare a limbii germane devine mai ușor decât ți-ai fi imaginat.

  1. Ai acces la mai multe resurse educaționale și culturale

Dacă vrei experiența operei originale, trebuie să poți citi Goethe sau Nietzsche în varianta originală, deoarece multe idei se pot pierde sau interpreta diferit în traduceri. Pentru orice pasiune, limba germană are autorul perfect, fie ele poeme, romane sau tratate de filosofie. Mai mult, în Germania sunt publicate anual în jur 80.000 de cărți, însă doar o mică parte dintre acestea sunt traduse și în alte limbi,  celelalte putând fi citite doar de cunoscătorii limbii germane.

  1.  Te poți bucura de experiențe de călătorie autentice

Dacă alegi să călătorești în una dintre țările unde se vorbește limba germană precum Austria, Elveția, Luxemburg și multe altele, te poți bucura de o experiență autentică atunci când poți comunica în limba germană. Vei putea comanda, discuta cu localnici și vei înțelege indicațiile fără prea multă dificultate, făcând experiența ta una mult mai plăcută.

Limba germană pentru adulți la Centrul Gutenberg

Dacă ai decis că este momentul să dai start procesului de învățare a limbii germane sau ai deja câteva cunoștințe de limba germană, însă vrei să le perfecționezi, Centrul Gutenberg organizează cursuri online de limba germană pentru orice nivel: cursuri clasice, cu profesor, care se axează pe învățarea limbii după cerințele încadrării în standardele lingvistice europene, cât și cursuri conversaționale, unde ai posibilitatea de a-ți exersa cunoștințele cu un vorbitor nativ de limba germană.

Dacă vrei să testezi experiența de învățare a limbii germane împreună cu Centrul Gutenberg, poți alege să te înscrii la un curs introductiv de limba germană, complet gratuit.

Limba germană pentru cei mici – de ce ar trebui să o cunoască copiii?

Copiii vorbitori de germană au și ei un avantaj imens, chiar dacă acesta poate să nu apară imediat. Dacă vei investi în cursuri de germană pentru copilul tău, el va putea avea acces la unități de învățământ de calitate în țară și în străinătate, precum și la numeroase posibilități de a participa la programe extracurriculare, burse, schimburi de experiență și multe altele. Iată 5 motive pentru care să-ți încurajezi copilul să învețe limba germană:

  1.  Stimulează creierul și ajută la dezvoltarea lui

Un copil bilingv are o capacitate mai mare de concentrare în mai multe domenii, deoarece efortul depus de creier pentru a alege limba în care să vorbească declanșează noi circuite pentru a optimiza performanța creierului. Cu alte cuvinte, cu cât copiii sunt mai expuși, de la o vârstă fragedă, mai multor limbi străine, cu atât ei vor fi mai inteligenți.

  1.        Încurajează gândirea analitică, crescând capacitatea de memorare

Învățarea unei limbi străine îmbunătățește abilitățile cognitive ale copilului tău. Să învețe o limbă complet diferită îl încurajează să gândească analitic, abstract, copiii făcând constant asocieri între diferite noțiuni.

  1. Crește performanțele academice ale copiilor și favorizează implicarea lor în mai multe activități

Multitasking-ul este o abilitate importantă dobândită în urma asimilării unei limbi străine. Copiii vor putea să organizeze mai ușor și eficient activitățile academice și vor avea predilecție spre memorarea mult mai rapidă a informațiilor.

  1. Oferă copiilor oportunitatea de a-și forma o altă perspectivă asupra lumii

Nu doar că îi deschide porți spre o lume foarte diferită de cea din România, ci îl va ajuta să aibă o privire de ansamblu asupra lumii în care trăiește. Un copil expus la o limbă străină sau mai multe este mai tolerant și mai flexibil, deoarece înțelege diferența de cultură.

  1. Îmbunătățirea limbii materne

Există persoane care cred că o limbă străină va încurca copilul și-l va împiedica să vorbească corect, însă acest lucru nu este adevărat. Mulțumită limbii străine, copilul va înțelege mai în profunzime complexitatea limbii materne și structura ei.

Copiii pot învăța limba germană la Centrul Didacto

Dacă te-ai convins cât de importantă este cunoașterea limbii germane de către copilul tău, cursurile oferite de Centrul Didacto îți stau la dispoziție.

Didacto este dedicat învățării limbii germane pentru copii și își propune să ofere experiențe educaționale calitative, online și offline: cursuri de limba germană și ateliere conversaționale de limba germană, destinate copiilor cu vârste cuprinse între 8-14 ani, cu orice nivel de germană (începător, intermediar și avansat), dar și tabere de germană, având tematici diverse. Copiii pot experimenta învățarea limbii germane împreună cu Didacto, și prin participarea la o sesiune demonstrativă gratuită de limba germană.

Cunoașterea unui număr cât mai mare de limbi străine, implicit a limbii germane, are numeroase beneficii în zilele noastre, oricare ar fi vârsta sau motivul pentru care vrei să începi. Te așteptăm în comunitatea Gutenberg și Didacto să învățăm împreună limba germană!

Autor: Mădălina Lazăr
Foto: Centrul Gutenberg

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

ElectroPutere Parc a devenit cel mai mare hub de inovație și tehnologie din Oltenia

Forța de muncă bine calificată, infrastructura bună și amplasarea în apropierea Universității din Craiova - cel mai mare centru universitar din sud-vestul României, precum...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img