6 decembrie 2022
3.9 C
București

Legea privind dialogul social, adoptată în Camera Deputaţilor

De citit...

Deputaţii au adoptat propunerea legislativă privind dialogul social, cu 198 de voturi „pentru”, 13 „contra” şi 46 de abţineri. Iniţiativa legislativă a fost respinsă de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Proiectul are ca obiect de reglementare instituirea unor noi reglementări în domeniul dialogului social şi abrogarea Legii nr.62/2011. Potrivit expunerii de motive, se preconizează:

  • înlăturarea disfuncţionalităţilor constatate în ceea ce priveşte organizarea şi funcţionarea organizaţiilor sindicale şi patronale, precum şi în ceea ce priveşte desfăşurarea dialogului social tripartit instituţionalizat,
  • consolidarea rolului sindicatelor,
  • redefinirea instituţiei reprezentanţilor angajaţilor,
  • instituirea unei proceduri clare privind declanşarea,
  • soluţionarea şi monitorizarea conflictelor colective de muncă şi a grevelor.

Inițiativa lămurește că „dialog social reprezintă toate formele de negociere, consultare sau schimbul de informaţii între reprezentanţii Guvernului, ai angajatorilor şi ai angajaţilor/lucrătorilor, în probleme de interes comun privind politica economică şi socială”, iar informarea este „transmiterea de date de către reprezentanţi ai Guvernului, angajatori/organizaţii patronale, către sindicat/organizaţii sindicale sau, după caz, către reprezentanţii aleşi ai angajaţilor/lucrătorilor, precum şi transmiterea de date de către sindicat/organizaţii sindicale către angajator/organizaţii patronale pentru a le permite să se familiarizeze cu problematica dezbaterii şi să o examineze în cunoştinţă de cauză”.

Sindicatul este definit în această propunere legislativă ca o formă de organizare voluntară a angajaţilor/lucrătorilor în scopul apărării, susţinerii drepturilor şi promovării intereselor lor profesionale, economice, cultural-artistice, sportive sau sociale în relaţia cu angajatorul.

Sectoarele de negociere colectivă sunt sectoarele economiei naţionale în care partenerii sociali convin să negocieze colectiv, care se stabilesc de către Consiliul Naţional Tripartit şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

Proiectul de lege mai prevede că „şomerii au dreptul să adere sau să rămână membri de sindicat”. Şomerii membri de sindicat nu vor fi luaţi în considerare la stabilirea numărului de membri de sindicat în raport de care se constată reprezentativitatea sindicatului.

Pentru constituirea unui sindicat este necesar un număr de cel puţin 10 angajaţi/lucrători din aceeaşi unitate sau de cel puţin 20 de angajaţi/lucrători din unităţi diferite ale aceluiaşi sector de negociere colectivă. Organizaţiile sindicale nu pot fi dizolvate şi nu li se poate suspenda activitatea în baza unor acte normative şi administrative ale autorităţilor administraţiei publice sau hotărâri ale angajatorului/organizaţiilor patronale”, se arată în proiect.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhivaa Ordinea Zilei
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Care sunt cele mai mari amenințări la adresa derulării unor afaceri

Cele mai mari ameninţări la adresa derulării afacerilor în următorii doi ani, în ţările G20, sunt reprezentate de impactul inflaţiei rapide, al crizei datoriilor...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img