30 septembrie 2022
24 C
București

Klaus Iohannis cere trecerea tuturor școlilor în regim online, extinderea regimului de telemuncă și închiderea piețelor și târgurilor

De citit...

Preşedintele Klaus Iohannis le-a cerut ministrilor din Cabinetul Orban să adopte noi restricții menite să reducă numărul infectărilor cu COVID-19. Șeful statului a susținut că măsurile luate până în prezent nu mai sunt suficiente.

Sunt necesare măsuri ferme, măsuri mai ferme, pentru a controla extinderea pandemiei. Măsurile care s-au luat până acum nu mai sunt suficiente. Sunt necesare măsuri în plan naţional, precum: şcolile să treacă toate în online, angajaţii şi din public şi din privat să treacă la telemuncă peste tot unde este posibil, magazinele trebuie să fie închise seara, cel târziu la ora 21,00, circulaţia pe timpul nopţii trebuie restricţionată, petrecerile şi cele publice şi cele private trebuie interzise, târgurile şi pieţele trebuie închise, portul măştii trebuie să devină obligatoriu peste tot în ţară, în toate locurile publice şi la toate locurile de muncă, indiferent dacă vorbim de locuri publice din interior sau în exterior, portul măştii trebuie generalizat şi trebuie să fie obligatoriu, iar firmele şi autorităţile trebuie obligatoriu să îşi decaleze programul de funcţionare astfel încât şi transportul public să funcţioneze cu o încărcare mult mai mică, permiţând în acest fel distanţarea suficientă între persoane”, a spus şeful statului.

În fața acestei solicitări, premierul Ludovic Orban s-a conformat, anunțând că noile măsuri cerute de preşedintele Klaus Iohannis vor fi aplicate de luni.

Măsurile prezentate de domnul preşedinte trebuie transpuse în hotărârea de guvern privind starea de alertă, în baza Legii 55 şi a actelor normative. Solicit ca să fie pregătite propunerile de modificare ce trebuie să treacă prin Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, să fie adoptate de Guvern. Domnule preşedinte, putem să luăm deciziile şi aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni, pentru că trebuie să parcurgem toate procedurile legale de modificare a hotărârii de guvern. Într-un fel este şi bine ca să fie cunoscute mai înainte de a intra în vigoare”, a arătat Ludovic Orban.

Autor: Ioana Galeș
Foto: www.presidency.ro

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img