Italia aplică, începând de marți, o serie de restricții menite să oprească valul de infectări cu SARS CoV 2. Măsurile sunt valabile și în cazul călătorilor din alte ţări.
De la începutul acestui an, vaccinarea împotriva COVID-19 a devenit obligatorie în Italia pentru persoanele de peste 50 de ani, iar, de marți, persoanele din acest grup de vârstă care nu au fost imunizate – sau nu au primit doza a doua sau doza booster în pofida faptului că au avut posibilitatea să o facă – vor plăti o amendă de 100 de euro.
Măsura va rămâne în vigoare până pe 15 iunie şi se va aplica tuturor locuitorilor de peste 50 de ani, inclusiv cetăţenilor străini.
Mai mult, începând cu 15 februarie, persoanele din acest grup de vârstă vor trebui să prezinte la serviciu dovada vaccinării sau a trecerii prin boală şi vor fi obligate să lucreze în telemuncă dacă nu vor putea prezenta o astfel de dovadă.
De asemenea, angajații sub 50 de ani trebuie să prezinte de asemenea un test cu rezultat negativ. Cei care vor încălca această măsură sunt pasibili de amenzi situate între 600 şi 1500 de euro.
Schimbări intervin și în cazul cumpărăturilor. Începând de marţi, clienţii librăriilor, băncilor sau oficiilor vor trebui să prezinte cel puţin un test negativ pentru a putea intra. Regula nu se va aplica în supermarketuri şi farmacii.
În Italia, ţară cu circa 60 de milioane de locuitori, aproape 81% din populaţie a fost vaccinată împotriva COVID-19.