Istoria omenirii a fost schimbată de …măgari. Au cărat poverile Imperiului Roman, au făcut posibil comerțul pe distanțe lungi. Măgarii sunt cunoscuți mai ales pentru capacitatea lor remarcabilă de a transporta sarcini grele și pentru o abordare tenace – aproape stoică – a oboselii. Influența acestor umile animale de-a lungul veacurilor este cel puțin surprinzătoare.
Pe locul unei vile romane din satul Boinville-en-Woëvre, o echipă a dezgropat rămășițele mai multor măgari care par să fi avut dimensiuni mult mai mari față de rasele cu care suntem familiarizați astăzi. „Aceștia au fost măgari gigantici”, spune Ludovic Orlando, directorul Centrului de Antropobiologie și Genomică din Toulouse, al Școlii Medicale Purpan din Toulouse, Franța. „Aceste exemplare, care erau legate genetic de măgarii din Africa, erau mai mari decât unele specii de cai”.
Orlando a condus un proiect care a secvențiat ADN-ul din scheletele de măgar. A făcut parte dintr-un studiu mult mai amplu al cărui scop a fost identificarea originii domesticirii măgarilor și răspândirea lor ulterioară în alte părți ale lumii. Cercetarea oferă perspective surprinzătoare asupra istoriei propriei noastre specii prin relația noastră cu aceste animale versatile.
Ludovic Orlando menționează că măgarii uriași precum cei găsiți la Boinville-en-Woëvre ar fi putut avea un rol important, dar subapreciat în extinderea Imperiului Roman și în încercările sale ulterioare de a-și administra teritoriul.
„Între secolele al II-lea și al V-lea, romanii au crescut măgarii pentru a produce catâri [prin încrucișarea lor cu cai], care au jucat un rol cheie în transportul de echipamente și mărfuri militare.Deși erau în Europa, au fost crescuți și amestecați cu măgari veniți din Africa de Vest”, detaliază cercetătorul.
Evoluția măgarilor este atent cercetată
Pentru a urmări modul în care măgarii și-au jucat rolul de-a lungul istoriei omenirii, o echipă internațională de 49 de oameni de știință din 37 de laboratoare a secvențiat genomurile a 31 de măgari antici și a 207 de măgari moderni din întreaga lume. Folosind tehnici de modelare genetică, ei au reușit să urmărească schimbările în populația de măgari de-a lungul timpului.
Ei au descoperit că, cel mai probabil, măgarii au fost domesticiți pentru prima dată din măgari sălbatici – probabil de către păstori – în urmă cu aproximativ 7.000 de ani în Kenya și Cornul Africii, Africa de Est.
Studiile anterioare au sugerat, totuși, că ar fi putut exista și alte încercări de domesticire a măgarilor în Yemen.
Interesant este că această primă domesticire a măgarilor din estul Africii a coincis cu aridificarea unei Sahare cândva verde.
O slăbire bruscă a musonului de acum aproximativ 8.200 de ani, combinată cu creșterea activității umane sub formă de pășunat și ardere a suprafețelor forestiere, a dus la o scădere a precipitațiilor și la răspândirea treptată a deșertului și extinderea regiunii Sahel. Măgarii domestici s-ar putea să fi fost cruciali pentru adaptarea la acest mediu din ce în ce mai dur.
Măgarul, un animal apreciat de-a lungul istoriei
„Credem că din cauza schimbărilor climatice, populațiile locale [umane] au trebuit să se adapteze. Măgarii, ar fi putut fi folosiți pentru un serviciu esențial de transport de cantități mari de încărcătură pe distanțe lungi și terenuri dificile”, spune Orlando.
Oamenii de știință au observat că populația de măgari pare să fi suferit, de asemenea, o scădere dramatică după domesticirea inițială, înainte de a crește brusc din nou. „Acesta este un fenomen tipic pentru domesticire și observat la aproape fiecare specie domestică la un moment dat”, spune Evelyn Todd, genetician la Centrul pentru Antropobiologie și Genomică din Toulouse, care a fost, de asemenea, implicată în studiu.
Scăderea populației este rezultatul selectării unui anumit lot de măgari pentru domesticire și, ulterior, al creșterii intenționate, ceea ce a contribuit la creșterea bruscă a acestora. Analiza sugerează că apoi măgarii par să fi fost răspândiți din Africa de Est, fiind comercializați la nord-vest până în Sudan și mai departe în Egipt, unde rămășițele de măgari au fost găsite în situri arheologice care datează de acum 6.500 de ani. În următorii 2.500 de ani, această nouă specie domesticită s-a răspândit în toată Europa și Asia, dezvoltând filiațiile care se găsesc astăzi.
Potrivit arheologului Laerke Recht de la Universitatea din Graz- Austria, măgarii au făcut o diferență uriașă în capacitatea umanității de a transporta mărfuri pe distanțe lungi pe uscat, datorită rezistenței și capacității lor de a transporta poveri grele. „În timp ce râurile precum Eufratul și Tigrul din Mesopotamia și Nilul din Egipt puteau fi folosite pentru transportul de mărfuri grele și/sau vrac, măgarii au însemnat o creștere și intensificare masivă a contactelor pe uscat”, comentează arheologul.
Recht mai spune că acest lucru a coincis cu utilizarea pe scară din ce în ce mai mare a bronzului în timpul mileniului al treilea î.Hr. „Măgarii ar putea transporta cuprul greu pe distanțe lungi și în zone unde nu ar putea fi găsit în mod natural (sau doar în cantități foarte mici), inclusiv în Mesopotamia”, precizează cercetătoarea.
Dar măgarii și alte ecvidee au schimbat, de asemenea, fața războaielor în aceeași epocă. „Am început să-i vedem în fața vehiculelor cu roți care participă la lupte, precum și în asigurarea transportului proviziilor necesare unei armate invadatoare”, puntează Recht.
Măgarii erau atât de apreciați încât erau prezenți chiar în ritualuri importante. „Atât în Egipt, cât și în Mesopotamia, măgarii erau considerați suficient de importanți pentru a fi îngropați cu oameni, în unele cazuri, chiar și cu regi sau conducători. Există și exemple de măgari îngropați individual”, arată Recth.
Ea adaugă că în al doilea mileniu î.Hr. măgarii au fost sacrificați și pentru așa-numitele depozite de fundații sau clădiri și ca parte a unui ritual asociat cu semnarea tratatelor.
Cea mai veche mostră care a fost studiata de Orlando si colegii sai au fost trei magari din epoca bronzului din Turcia. „Sunt datați cu radiocarbon la 4.500 de ani și au o structură genetică similară subpopulațiilor moderne din Asia”, arată Evelyn Todd. Ea sugerează că subpopulația asiatică a măgarului domesticit s-a despărțit de alte descendențe în această perioadă.
Utilitatea de durată a animalului este oarecum în contrast cu cantitatea de atenție pe care a primit-o în comparație cu caii și câinii. În timp ce astăzi măgarii sunt în mare măsură trecuți cu vederea în multe părți ale lumii, în unele locuri, totuși, ei sunt încă la fel de importanți ca în antichitate.
„Măgarul este un animal important în viața de zi cu zi a milioane de oameni din întreaga lume. Populația sa crește cu 1% în fiecare an. Deși în țările dezvoltate, măgarii nu sunt folosiți în viața de zi cu zi, în multe comunități în curs de dezvoltare din regiuni inclusiv Africa și Peninsula Arabă, oamenii se bazează în continuare pe măgari pentru deplasarea oamenilor și a mărfurilor”, comentează Evelyn Todd.
Ea adaugă că înțelegerea structurii genetice a măgarilor ar putea ajuta, de asemenea, la îmbunătățirea reproducerii și gestionării acestora în viitor.
O întrebare cheie pe care cercetătorii speră să o abordeze în studiile viitoare este găsirea unei rude apropiate a măgarului domesticit în sălbăticie. Orlando, Todd și colegii lor au reușit să identifice trei candidați. „Știm că măgarul este un descendent al măgarului sălbatic African. Există trei subspecii despre care știm: una dintre ele a dispărut în 200 d.Hr. în epoca romană, a doua probabil a dispărut în sălbăticie, iar a treia este în pericol critic”, detaliază Todd.
Cu toate acestea, este nevoie de mai multă muncă pentru a ști dacă au existat sau există alte subspecii încă neidentificate ale măgarului sălbatic african, care ar ajuta la îmbunătățirea înțelegerii noastre asupra istoriei genetice a măgarului și, probabil, să dezvăluie mai multe despre rolul important pe care l-au jucat în propria noastră istorie.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Pixabay.com
