Invitație la muzeu! Descoperă expoziția de artă vizuală „Talent 35” de la MNAR

Publicul este invitat ca, în perioada 18 ianuarie- 23 februarie, să descopere în Sălile Kretzulescu ale Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR)  expoziția de artă vizuală „Talent 35”.

Expoziția este realizată împreună cu Fundaţia Regală Margareta a României şi curatoriată de conf. univ. dr. Ion Anghel, pictor, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România şi mentor în cadrul Programului naţional Tinere Talente.

Prin expoziţia aniversară „Talent 35”, în premieră, 52 de tineri artişti vizuali, care au beneficiat de susţinerea Fundaţiei Regale, vor expune lucrări în cadrul celui mai important muzeu din România – Muzeul Naţional de Artă al României, găzduit în Palatul Regal din Capitală. Demersurile de explorare artistică ale tinerilor de-a lungul timpului se materializează acum într-o colecţie de 91 de lucrări realizate prin diferite tehnici, precum pictură, artă fotografică, sculptură, instalaţie, design vestimentar, ilustraţie, scenografie”, transmit reprezentanții MNAR.

Vernisajul expoziţiei are loc sâmbătă, de la ora 17.00, în prezenţa Majestăţii Sale Margareta şi a Alteţei Sale Regale Principesa Sofia.

În cadrul vernisajului va fi lansat albumul de artă contemporană „Talent 35”, o selecţie de 72 de lucrări de artă aparţinând tinerilor artişti emergenţi, care astăzi transmit lumii întregi talentul lor. Coordonatorul albumului este conf. univ. dr. Carmen Apetrei.

Expoziţia va fi deschisă publicului până pe 23 februarie, de miercuri până vineri, între orele 10.00 -18.00, iar sâmbătă şi duminică, în intervalul orar 11.00 – 19.00. Prima miercuri din lună intrarea este gratuită.

Autor: Bella Steriadis
Foto: MNAR

Mai multe articole

Știrile zilei