SAT Reabilitare Reciclare, subsidiară a Grupului de construcţii Strabag SE, inaugurează cea mai mare unitate de producţie de emulsii bituminoase din România, situată în Crişeni, judeţul Sălaj. Cu o capacitate de producţie de 15 tone pe oră, fabrica a necesitat o investiţie de 2,2 milioane de euro.
„Această investiţie reprezintă un pas important în consolidarea poziţiei noastre ca lider regional în reciclarea şi reabilitarea drumurilor”, a declarat Hans Kirchknopf, SAT technical managing director.
SAT Reabilitare Reciclare SRL este o companie românească, înfiinţată în 2010 şi cu sediul central în Cluj-Napoca. Aceasta este specializată în producţia şi distribuţia de emulsii bituminoase şi alte produse specializate pentru întreţinerea infrastructurii rutiere. Compania este o filială deţinută în totalitate de Grupul STRABAG, un grup tehnologic european pentru servicii de construcţii. Serviciile SAT cuprind frezarea asfaltului şi a betonului, reciclarea in situ şi mobilă a structurilor rutiere şi procesele de stabilizare.
În 2023, SAT Reciclare Reabilitare SRL a raportat o cifră de afaceri de aproximativ 111 milioane lei şi o forţă de muncă de 67 de angajaţi.
Strabag SE este un grup tehnologic european pentru servicii de construcţii, iar activităţile sale acoperă toate domeniile industriei construcţiilor şi acoperă întregul lanţ valoric al construcţiilor.
Are aproximativ 86.000 de angajaţi şi generează un volum anual de producţie de aproximativ 19 miliarde euro.