Home Finanțe Banci Inflația va atinge niveluri record până la finalul anului

Inflația va atinge niveluri record până la finalul anului

Banca Naţională a României (BNR) a majorat prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an la 13,9%. Pentru sfârșitul anului 2023, instituția estimează o inflaţie de 7,5%. Prognoza BNR este în urcare, având în vedere că, în luna mai 2022, estimase o inflaţie de 12,5% pentru finalul acestui an şi de 6,7% pentru 2023.

BNR precizează că rata anuală a inflaţiei IPC se plafonează pe parcursul trimestrului III, iar din trimestrul IV se înscrie pe o traiectorie descendentă, sub ipoteza detensionării graduale a pieţelor en gros de energie şi a celor ale produselor agroalimentare, dar şi ca urmare a unor efecte de bază, după corecţiile puternic ascendente ale preţului energiei din 2021, înainte de implementarea schemelor de sprijin ale consumatorilor casnici.

BNR se aşteaptă la o întrerupere temporară a tendinţei dezinflaţioniste în trimestrul II din 2023, odată cu ieşirea din vigoare a măsurilor de plafonare a preţurilor la energia electrică şi gazele naturale.

Pentru luna iunie 2024, nivelul proiectat este de 2,3%, în interiorul intervalul ţintei de inflaţie.  pe fondul manifestării unui efect de bază substanţial.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
Exit mobile version