25 septembrie 2022
18.8 C
București

Începând cu finalul lunii aprilie, cabinetele de medicină de familie s-ar putea implica în vaccinarea populației

De citit...

Este posibil ca, începând cu finalul lunii aprilie, cabinetele de medicină de familie să se implice în vaccinarea populației. Anunțul a fost făcut de preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă.

Un aspect important este legat de demararea pregătirilor în vederea includerii medicilor de familie în campania de vaccinare prin cabinetele proprii de medicină de familie, unde vom distribui vaccinuri de la (…) Johnson&Johnson şi AstraZeneca. Pentru cabinetele medicilor de familie nu vom merge cu programări în platforma de programare. Fiecare medic de familie îşi va evalua lista proprie de pacienţi pe care îi are în arondare, va stabili catagrafia persoanelor respective şi cu prioritate va prelua persoanele în vârstă, persoanele cu boli cronice din listă, aşa încât să putem asigura vaccinarea cât mai rapid a persoanelor de la nivel naţional”, a explicat medicul.

CNCAV a trimis către Direcţiile judeţene de sănătate publică evaluarea privind disponibilitatea medicilor de familie de a participa la campania de vaccinare. Termenul pentru centralizarea datelor este sfârşitul lunii martie.

Noi am propus ca un termen rezonabil sfârşitul lunii aprilie, tocmai pentru că ne dorim să distribuim şi vaccin de la compania Johnson&Johnson şi atunci urmează să recepţionăm primele tranşe de la această companie, însă dacă reuşim (…) să pregătim suficient de bine personalul medical încât să cunoască procedurile, să se cunoască tot circuitul funcţional al pacienţilor, să creăm planul de derulare a activităţilor, pentru că există o particularitate – faptul că persoanele respective nu vor mai fi programate pe platformă şi se va face o programare la cabinetul medicului de familie, (…) cu siguranţă vom da drumul mai devreme acestor activităţi”, a menționat preşedintele CNCAV.

Autor: Sofia Filip
Foto: RoVaccinare Facebook
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img