Incendii vaste de pădure fac ravagii în întreaga lume. Din cauza secetei grave care se manifestă în mai multe zone, autoritățile canadiene se tem că sezonul din acest an ar putea fi „peste normal” în centrul şi vestul Canadei, în iunie şi iulie, şi „cu mult peste medie” în august. De asemenea, specialiștii Observatorului Copernicus anunță că „incendii vaste de pădure fac ravagii în districtul federal extrem estic al Rusiei, de la începutul lui aprilie”, mai ales la est de Lacul Baikal, care a cauzat emisii de „aproximativ 35 de megatone de carbon” în atmosferă în ultimele săptămâni.
În plus, fumul provocat de incendiile din Canada plutește deasupra nord-estului Europei încă de la sfârşitul lui mai, la altitudine foarte înaltă. Reprezentanții Copernicus subliniază că fumul acesta nu prezintă un pericol la adresa sănătăţii, cauzând uneori crepuscule portocalii. „Fum provenind de la incendii de pădure în provinciile canadiene Manitoba şi Saskatchewan a traversat (Oceanul) Atlantic şi a atins Europa în ultimele zile, iar previziunile anunţă un transport suplimentar de fum săptămâna aceasta. O primă coloană de fum situată la altitudine înaltă a traversat regiunea mediteraneeană la 18 şi 19 mai şi a atins Grecia şi estul (Mării) Maditerane. O a doua coloană de fum, mult mai importantă, a traversat (Oceanul) Atlantic (…) în ultima săptămână din mai şi a atins nord-vestul Europei la 1 iunie, iar alte coloane urmează să atingă continentul în zilele următoare (…) Efectele tipice ale acestor episoade se manifestează printr-un cer mai înceţoşat, cu apusuri de soare roşu/portocaliu”, notează Serviciul Copernicus de supraveghere a Calităţii Aerului (CAMS).
La rândul său, director ştiinţific de la CAMS, Mark Parrington, punctează că „până la începutul lui iunie, datele noastre arată că regiunile centrale ale Canadei au înregistrat câteva săptămâni foarte intense de emisii de gaze cu efect de seră”.
Autor: Filip Denis
Foto: Arhiva Ordinea Zilei
CITEȘTE ȘI: Canada arde! Are loc cea mai amplă acţiune de evacuare din istoria recentă a acestei țări