Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva deține în patrimoniul său o multitudine de comori cu însemnatate istorică importantă. Printre ele se află și două exemplare ale „Bibliei” tipărite la Blaj în anul 1795, parte din colecția de carte veche a instituției de cultură hunedorene. Traducătorul „Bibliei” este ilustrul cărturar al Școlii Ardelene, Samuil Micu.
Personalitate culturală de excepție, Samuil Micu (1745-1808) a contribuit la dezvoltarea și modernizarea culturii române, prin lucrările scrise și prin activitatea desfășurată, precum și la accentuarea conștiinței naționale și la prețuirea limbii române, ca însemn al unei descendențe istorice glorioase.
Publicarea Bibliei la Blaj, în anul 1795, a fost susținută de episcopul greco-catolic Ioan Bob (1739-1830), care a manifestat o evidentă înțelegere a culturii și a necesității promovării ei în rândul românilor ardeleni. Dorința lui Samuil Micu a fost aceea de a realiza o Biblie pentru toți românii, dorință care s-a realizat, fiind utilizată în epocă de către toți creștinii de la noi, ortodocși și greco-catolici deopotrivă.
Acest caracter „panromânesc” al Bibliei de la Blaj din 1795, alături de traducerea excepțională, de o mare acuratețe, au avut o influență majoră asupra evoluției limbii române literare și au dus la cristalizarea unui limbaj biblic.
Adresându-se, prin preot, unui număr mare de credincioși – receptori ai învățăturilor transmise -, s-a fixat, în cele din urmă, ideea folosirii unei limbi române cât mai corecte.
Mai mult, în anii următori, Biblia de la Blaj a fost folosită ca model pentru ediția Bibliei în limba română de la Petersburg, din 1819, al Bibliei de la Buzău, 1854-1856, precum și al Bibliei editate de Andrei Șaguna la Sibiu, între anii 1856-1858.
Pentru elaborarea textului Sfintei Scripturi, Samuil Micu a apelat la textul Bibliei de la București, apărută în 1688, la izvorul grecesc al Septuagintei (Biblia istorică a bisericii orientale – n.n.) într-o editie tipărită la Franeker în 1709, la ediții latine contemporane din Biblia Sacră, precum și la traducerile mai vechi în românește, parțiale, ale Vechiului și Noului Testament.
Cartea este scrisă în limba română, tiparită cu litere chirilice, în format mare, în folio (39×24 cm), însumând 1.150 de pagini. Traducerea a fost elaborată în lungul răstimp dintre anii 1783-1790, după care fusese „trecută în curat”, până în toamna anului 1791.
Munca de tipărire a început la 1 noiembrie 1793 și s-a încheiat la 15 noiembrie 1795. Hârtia începuse să fie procurată încă din anul 1792, când s-au cumpărat 272 de „legături”, la suma de 1.496 de florini. Această ediție reprezintă cea mai voluminoasă lucrare care a ieșit de sub vechile teascuri tipografice românești.
De-a lungul timpului numeroase alte exemplare au fost în proprietatea unor biserici hunedorene din localități ca Bârsău, Gurașada, Hațeg, Hunedoara, Paucinești, Peșteana, Salciva, Sereca, Silvașul de Jos, Valea Daljii, Valea Lupului. Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva deține, în Colecția de carte veche, două exemplare ale Bibliei lui Samuil Micu.
Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
