2 decembrie 2023
13.9 C
București

Guvernul promite că nu vom avea ajustări de taxe mai devreme de 2024

Guvernul promite stabilitate fiscală în următoarea perioadă. Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat că posibile ajustări de taxe sau eliminarea unor facilităţi pentru anumite sectoare nu vor fi decise mai devreme de 2024.

Implementarea acestor măsuri ar urma să se producă în anii 2025-2026, acolo unde sunt „distorsiuni economice create de sistemul fiscal”.

Eu v-am spus destul de clar şi am fost destul de clar că în 2023 şi în 2024 o ajustare masivă nu va mai avea loc, jalonul din PNRR spunându-ne ce am avut de făcut până în 2023. Pe de altă parte, tot în PNRR se prevede ca până în 2026, după analiza regimului fiscal, să intrăm pe o serie de ajustări. Din punctul meu de vedere, acest lucru va fi făcut, dar vă vom anunţa după deciziile coaliţiei, dar nu mai devreme de 2024. O să vedeţi la momentul în care începem această dezbatere şi implementarea să se facă în 2025, 2026 pe anumite zone. Acolo unde, pentru că se pune întotdeauna un subiect ca şi cum ar fi un subiect care-i defavorizează pe unii sau pe alţii, acolo unde sunt distorsiuni economice create de sistemul fiscal”, a punctat Adrian Câciu.

Autor: Ioana Galeș
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei