Germania majorează salariul minim brut la 13,90 euro/oră

Guvernul german a adoptat cea mai importantă creştere a salariului minim de la introducerea acestuia, în urmă cu zece ani. În prezent, valoarea acestuia este de de 12,82 euro brut pe oră, urmând să crească la 13,90 euro/oră, la 1 ianuarie 2026, și la 14,60 euro, la 1 ianuarie 2027. Este vorba despre o majorare totală cu 13,9%.

De această creştere ar urma să beneficieze aproximativ şase milioane de muncitori. Majorarea a intervenit după ce Executivul a dat curs unor recomandări formulate în iunie de către o comisie independentă din care fac parte reprezentanţi ai angajatorilor şi salariaţilor.

Datele Oficului de Statistică german (Destatis) arată că salariul minim german este în prezent al patrulea cel mai mare în Uniunea Europeană (UE), după Luxemburg, Irlanda şi Olanda.

Guvernul conservator condus de către Angela Merkel, susţinută atunci de o mare coaliţie cu SPD, a decis în vara lui 2014 să introducă un salariu minim în Germania. Acesta a intrat pentru prima oară în vigoare la 1 ianuarie 2015 şi a fost stabilit iniţial la 8,50 euro brut pe oră. La acea vreme aceasta era o mică revoluţie, deoarece Germania avea o tradiţie socială bine ancorată în neamestecul puterii publice în relaţiile salariale.

Autor: Victoria Preda
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

Mai multe articole

Știrile zilei