7 decembrie 2021
3 C
București

Germania: Certificatul verde COVID este obligatoriu la locul de muncă și în mijloacele de transport

De citit...

Certificatul verde COVID a devenit obligatoriu în Germania, atât la locul de muncă, cât și în mijloacele de transport. Măsura a fost adoptată săptămâna trecută de parlamentul federal (Bundestag) într-o încercare de a frâna înmulţirea necontrolată a cazurilor de COVID-19 și se aplică începând de miercuri.

Pentru a avea acces la locul de muncă sau în mijloacele de transport, persoanele nevaccinate şi cele netrecute prin boală trebuie să prezinte un test de COVID-19 negativ efectuat cu cel mult 24 de ore înainte.

Autorităţile locale au luat măsuri pentru implementarea acestor decizii, dar recunosc că verificarea extinsă a certificatelor în transportul public va fi dificilă.

În plus faţă de măsurile stabilite la nivel federal, landurile germane au luat şi alte decizii. De exemplu, guvernul regional al oraşului-stat Berlin, capitală a Germaniei, a înăsprit restricţiile aplicate nevaccinaţilor pentru accesul în spaţiile publice, în timp ce alte regiuni germane au luat măsuri de limitare a contactelor persoanelor care nu sunt imunizate.

Senatul din Berlin a decis astfel interzicerea accesului persoanelor nevaccinate în centrele comerciale, cu excepţia celor cu produse de primă necesitate.

De asemenea, inclusiv persoanele vaccinate vor trebui să prezinte un test negativ pentru a intra în spaţiile recreative sau de divertisment unde nu se poate purta mască, cum sunt de exemplu restaurantele.

Compania de transport public din Berlin a anunţat că vor fi efectuate de către controlori, cu sprijinul poliţiei, verificări aleatorii ale certificatelor verzi. Călătorii care nu le deţin vor fi daţi jos din mijloacele de transport şi amendaţi.

Spre deosebire de alte landuri germane, Berlinul nu va renunţa la tradiţionalele târguri de Crăciun, dar vor avea acces acolo doar persoanele vaccinate anti-COVID-19 sau cele trecute prin boală. Nu vor fi interzise nici evenimentele ce adună multă lume, precum concertele sau partidele de fotbal, dar acestea se vor desfăşura cu limitarea participării.

În acest timp, şi alte landuri germane instituie restricţii antiepidemice pentru a încerca să stăvilească valul agresiv de infectări. De pildă, în Bavaria sunt închise barurile şi cluburile, iar pentru accesul la celelalte activităţi recreative este cerut un test de COVID-19 negativ chiar şi pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală. De asemenea, este limitat numărul persoanelor în centrele comerciale, iar faimoasele târguri de Crăciun bavareze nu vor mai avea loc anul acesta.

Alte landuri federale germane, precum Turingia sau Baden-Württemberg, iau în cacul interdicţii de circulaţie pe timp de noapte, măsură deja în vigoare în Saxonia.

Germania (ţară cu o populaţie de circa 83 de milioane de locuitori) a înregistrat în ultimele zile cifre ale infectărilor fără egal de la începutul pandemiei, depăşind săptămâna trecută pragul zilnic de 65.000 de cazuri de COVID-19, în timp ce rata sa de vaccinare, de 68%, este printre cele mai reduse din Europa de Vest.

Autor: Filip Denis
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

 

 

 

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img