26 martie 2023
19.3 C
București

Pandișpan

Pentru acest sfârșit de săptămână m-am gândit că vă puteți delecta cu un desert foarte ușor de pregătit. Așa că am ales să vă prezint rețeta mea de pandișpan pufos.

Aveți nevoie de următoarele ingrediente:

  • 13 ouă potrivite
  • 400 gr. de zahăr (pudră)
  • 400 gr. de făină 000
  • 100 ml. de ulei
  • 3 linguri de cacao neagră
  • Un plic de praf de copt
  • Esență de rom (vanilie, portocala, etc)
  • două sticlute de apă rece (se folosesc recipientele de la esență)
  • Pentru un plus de gust puteți adăuga fructe confiate sau nucă

Mod de preparare:

Reușita pandișpanului constă în mixarea îndelungată a zahărului cu ouale la temperatura camerei, dar și a clătirii cu apă rece a vaselor în care se mixează compozițiile. Cu cât mixăm mai mult, cu atât pandișpanul nostru va crește mai mult și va fi mai pufos.

Albușurile se bat spumă cu jumătate din cantitatea de zahăr până obținem o spumă densă și lucioasă. Gălbenușurile se mixează cu cealaltă jumătate din cantitatea de zahăr, iar când s-au transformat într-o o cremă groasă se adaugă treptat esențele, iar sticluța de esență rămasă goală o umplem cu apă rece și adaugăm în gălbenușuri. Apoi adăugăm treptat uleiul și praful de copt.  Adăugăm albușurile peste crema de gălbenușuri (niciodata invers) amestecând ușor, apoi punem făina și omogenizăm ușor amestecând cu o spatulă, cu mișcări de jos în sus.

Din compoziția de mai sus dăm deoparte câteva linguri (4-5 sunt suficiente). Adaugăm cacao și omogenizăm.

Se toarnă în tava tapetată cu hârtie de copt, întâi compoziția albă, apoi compoziția cu cacao. Amestecăm cu o spatulă cu mișcări circulare ușoare  pentru a așeza cât mai bine compoziția în tavă. Apoi băgăm tăvile în cuptor la foc mediu până când se rumenește ușor deasupra.

Un alt secret este să nu deschizi cuptorul, altfel pandișpanul ți se va lăsa. La fel de important este ca temperatura cuptorului să nu depășească 180 de grade celsius. După ce s-au rumenit marginile, poți să mai reduci temperatura. Totul e gata în aproximativ 45-50 de minute.

Nu uitați de ingredientele principale: dragoste din belșug și multe zâmbete!

Pofta buna!

Autor: Genny Vasilescu
Foto: Ordinea Zilei

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei