25 septembrie 2022
18.8 C
București

Feriga, utilizată de bătrâni pentru tratarea astmului, tusei sau durerilor de dinți

De citit...

Feriga, planta misterioasă care adună puterea solului umed și al umbrei din păduri, a trezit interesul oamenilor din vechime, ei descoperindu-i acestei plante forța tămăduitoare, dar și pe cea mistică. Astfel, au împletit rețetele leacurilor cu  mituri și povești.

Feriga, (Dryopteris filix), plantă ierboasă din familia Polypodiacee, cu rizom puternic în pământ și o rozetă de frunze la suprafața solului, crește prin locuri umbroase și umede, prin păduri, pe lângă pâraie. Rizomul, (Rhizoma Filicis Maris) este bogat în derivați fluorobutirofenolici combinați cu acidul filicitanic.

Rizomul, cules toamna și păstrat la loc uscat, era întrebuințat contra teniei.  O variantă de rețetă presupunea obținerea unui amestec din rizomul pisat mărunt și miere, din care se lua dimineața pe nemâncate. O alta consta în: curățare, fierbere în apă, iar decoctul era băut dinineața pe nemâncate.

Pentru dureri de inimă se  bea rizomul pisat, cu vin. Decoctul lui se mai bea, în loc de apă de către bolnavii de astm.

O parte din locuitorii satelor bihorene Poienile de Sus și de Jos, Fânațe, Buntești adună cantități mari de rizomi pe care-i vând prin târguri ca leac pentru dureri de piept, nădușală și tuse. Sau o mai vindeau pisată și cernută ca să se poată lua în lapte cald. În ținutul Năsăudului, decoctul rizomului se ținea în gură contra durerilor de dinți. Planta se fierbea și se oblojeau cu ea picioarele contra durerilor.

Cu ferigă se făceau  scăldători copiilor  bolnavi de răul copiilor (epilepsie),  sau care nu puteau umbla pe picioare: rizomii se puneau într-o oală de apă și se fierbeau, se lua oala de pe foc, se lăsa să se „astâmpere” decoctul și se scăldau copii bolnavi în el, scrie Valer Butură în „Enciclopedie de etnobotanică românească”, Editura Științifică și enciclopedică, București 1979.

În alte zone, se adunau frunzele de ferigă în lunile iunie și iulie, când sunt în plină de dezvoltare, și se umpleau cu ele perne și saltele în care se culcau copii rahitici sau cu boli osoase, cu deformații.

Fetele  se duceau la ferigă să-și afle ursitul, o săpau și dacă avea rizomul simplu credeau ca nu își vor afla ursitul, că nu se vor mărita curând; dacă avea rizom bifurcat,  credeau că își vor afla curând ursitul și se vor mărita degrabă.

În multe zone, se credea că feriga ar face flori albe, strălucitoare ca o stea, care înfloresc într-o anumită noapte și țin numai până la „cântatul cocoșiilor” apoi se scutură. Nu îi este dat oricui să le vadă, spuneau bătrânele. Acestor flori li se atribuia norocul multora: în casă, în dragoste, în negustorii. În ținutul Sucevei se credea că feriga înflorește în noaptea de Anul Nou, și se spunea că cine o vede înflorind „acela va afla bani”. În ținutul Dornelor, se credea că feriga înflorește în noaptea de Sânziene și că cine va avea floarea și o va ține la el, acela „nu numai că va găsi bani, ci va ști ce este pe pământ și în cer, va cunoaște voința și gândurile oamenilor”.

Autor: Corina Gheorghe
Foto: Pixabay.com
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img