7 octombrie 2022
17.2 C
București

Expoziţie inedită la New York. Șase muzee din România prezintă 60 de artefacte preistorice

De citit...

Un eveniment cultural inedit, desfășurat în cadrul Institute for the Study of the Ancient World (Institutul pentru Studierea Lumii Antice) al New York University, a prilejuit mai multor muzee din România posibilitatea de a prezenta publicului o selecţie de 60 de artefacte pre şi protoistorice din perioada neoliticului, a epocii bronzului şi până în a doua epocă a fierului, reprezentând mărturii excepţionale ale unora din primele comunităţi agricole stabilite în Europa.

Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) precizează că este vorba despre expoziţia internaţională „Ritual and Memory: The Ancient Balkans and Beyond”, parte a proiectului „The First Kings of Europe”.

Expoziția este deschisă în perioada 21 septembrie 2022 – 19 februarie 2023.

Proiectul cultural internaţional „The First Kings of Europe”, organizat în două oraşe din SUA – New York şi Chicago, precum şi unul din Canada – Gatineau, reprezintă un demers cu totul aparte, de anvergură extraordinară, iniţiat de Field Museum (Chicago, SUA) în colaborare cu alte peste 20 de muzee din zona Europei de Sud-Est şi Centrale.

Expoziţia, prezentată în premieră în muzee nord-americane, reuneşte peste 750 de bunuri culturale de primă importanţă din colecţiile unor instituţii muzeale din Albania, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Kosovo, Macedonia de Nord, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia şi Ungaria.

Pentru România, coordonatorul proiectului expoziţional este Muzeul Naţional de Istorie a României, care colaborează cu alte cinci instituţii muzeale: Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei (Cluj), Complexul Muzeal Naţional Neamţ (Piatra Neamţ), Muzeul Civilizaţiei Gumelniţa (Olteniţa), Muzeul Olteniei (Craiova) şi Muzeul Judeţean Buzău.

În cadrul expoziţiei „Ritual and Memory: The Ancient Balkans and Beyond” este prezentată, împreună cu alte exponate de excepţie din alte colecţii muzeale din ţările amintite, o selecţie de 60 de artefacte pre şi protoistorice, datând din perioada neoliticului, a epocii bronzului şi până în a doua epocă a fierului, provenite din colecţiile muzeelor româneşti amintite.

Beneficiind de împrumuturi temporare ale unor bunuri culturale din patrimoniul unor state europene, expoziţia oferă o oportunitate deosebită pentru specialiştii şi publicul nord-american de a descoperi artefacte arheologice pre şi protoistorice din regiunea cuprinsă între Munţii Carpaţi şi Munţii Balcani. Deşi multe muzee americane deţin în colecţiile lor obiecte de patrimoniu aparţinând civilizaţiilor anticilor greci, romani, egipteni şi ale celor din Orientul Apropiat sau cel Îndepărtat, precum şi din alte culturi de pe alte continente, artefactele pre şi protoistorice din sud-estul Europei sunt aproape necunoscute şi rareori expuse în acest mediu cultural.

Artefactele prezentate în expoziţie sunt mărturii excepţionale ale unora din primele comunităţi agricole stabilite în Europa şi mai apoi ale diverselor populaţii din perioada epocii metalelor care au trăit în arealul geografic amintit, dezvăluind importante realizări artistice şi tehnologice ale acestora, precum şi credinţe spirituale şi practici rituale ale acestor civilizaţii din timpuri îndepărate.

Institute for the Study of the Ancient World (Institutul pentru Studierea Lumii Antice) invită vizitatorii acestei expoziţii să descopere credinţele, practicile rituale şi organizarea comunităţii în aceste civilizaţii ale Europei de Sud-Est de dinaintea apariţiei primelor izvoare scrise şi să exploreze o viziune mult mai amplă asupra contactelor semnificative şi legăturilor civilizaţiilor pre şi protoistorice ale acestui spaţiu dinamic.

Tematica expoziţiei subliniază tocmai o cunoaştere mai nuanţată şi profundă, prin noi interpretări asupra acestor civilizaţii, dincolo de ceea ce poate fi înţeles despre acestea numai din ecourile naraţiunilor convenţionale ale antichităţii asupra acestor realităţi şi integrând rezultatele recente ale cercetărilor arheologice şi ale studiilor pluridisciplinare.

Autor: Isabela Nicolescu
Foto: Muzeul Naţional de Istorie a României
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

ElectroPutere Parc a devenit cel mai mare hub de inovație și tehnologie din Oltenia

Forța de muncă bine calificată, infrastructura bună și amplasarea în apropierea Universității din Craiova - cel mai mare centru universitar din sud-vestul României, precum...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img