După recenta lansare a expoziției științifice care aduce dovezi ale originii păsărilor de azi într-un anumit grup al dinozaurilor carnivori, la Dino Parc Râșnov, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-estul Europei și muzeu în aer liber, va fi vernisată expoziția de tablouri „Dinozaurii cu pene și lumea lor ”, realizată de artistul plastic Eduard Olaru, îndrumat de profesorul emerit Dan Grigorescu.
Expoziția cuprinde zece reconstituiri artistice ale unor scene inspirate de excepționalele descoperiri din provincia chineză Liaoning din anii `90, care, prin abundența tipurilor de dinozauri cu pene și modul extraordinar de conservare, au bulversat lumea științifică, oferind răspunsuri la o serie de întrebări legate de originea păsărilor.
Tablourile pictorului Eduard Olaru confirmă încă o dată talentul său artistic, totodată interesul său pentru redarea unor scene de viață din trecutul Pământului, susținut de o temeinică cunoaștere științifică în domeniul paleontologiei. Tablourile sunt cu totul originale, nefiind inspirate de reconstituiri ale unor scene similare, realizate de alți artiști.
„Expoziția își propune să prezinte lumea dinozaurilor dincolo de perspectiva fioroasă a filmelor hollywoodiene, în care dinozaurii sunt prezentați ca niște creaturi violente. Nu trebuie să uităm că dinozaurii erau doar alte animale printre numeroase alte specii de ființe vii care, dincolo de rolurile de vânător sau vânat, aveau timp și pentru creșterea puilor, căutarea hranei, odihnă, joacă și multe altele,” a declarat artistul plastic Eduard Olaru, creatorul tablourilor din cadrul vernisajului.
Cum arăta mediul în care trăiau acești dinozauri cu pene? Cu ce se hrăneau? Cu ce alte specii de animale conviețuiau? La aceste întrebări, dar și la altele, vor răspunde picturile din expoziția de la Dino Parc Râșnov.
„Ne bucură că, pe lângă colaborarea cu oameni de știință cum este paleontologul Dan Grigorescu, putem colabora și cu artiști precum pictorul Eduard Olaru, care, prin talentul lui, dă culoare scenelor din trecutul biologic al Pământului. Prin aceste colaborări Dino Parc Râșnov confirmă importanța sa în promovarea cunoașterii științifice în domeniul istoriei vieții și a Pământului și rolul său educativ pentru tineri, cu atât mai pregnant cu cât evenimentele din trecut sunt redate cu mult talent artistic, așa cum se va putea vedea în expoziția „Dinozaurii cu pene și lumea lor”,” a menționat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râșnov.
Totodată, alături de expozițiile despre dinozaurii cu pene, printre noutățile lansate de parcul cu dinozauri de la Râșnov în acest an se numără și expoziția „Epoca Glaciară”, dar și un cinematograf în aer liber, menit să completeze atracțiile parcului deja existente.
Autor: Bella Steriadis
Foto: Dino Parc Râșnov