7 octombrie 2022
17.2 C
București

Expoziția „Palatul Pionierilor – Istorii Subiective”, la Muzeul Național Cotroceni

De citit...

Muzeul Național Cotroceni vernisează marți, 9 august 2022, în Spațiile Medievale, expoziția „Palatul Pionierilor – Istorii Subiective”, care are în centru istoria Palatului Pionierilor, așa cum a fost trăită și simțită de elevii care i-au trecut pragul.

În cele peste trei secole de existență, ansamblul Cotroceni a fost martorul celor mai importante momente din istoria țării noastre. Traiectoria sa de reședință domnească și regală a fost întreruptă în 1948, odată cu instituirea regimului comunist. Prin deciziile succesive ale noii puteri politice, ansamblul a fost dat în folosința Uniunii Tineretului Muncitor în 1949 și transformat, din 1950, în primul Palat al Pionierilor din Republica Populară Română, după modelul celui de la Moscova.

Cercurile pionierești, create în spațiile palatului, urmăreau educarea copiilor în spiritul vremii, prin experimentarea activităților tehnice care stăteau la baza noii economii socialiste, prin aprofundarea informațiilor istoriei adaptate de regimul comunist sau prin promovarea artiștilor și scriitorilor agreați de noua putere politică. Pentru următorii 26 de ani, sute de mii de elevi din București și din provincie au participat la cercurile de activitățile cultural-artistice, științifice, tehnice, sportive sau din zona valorilor politico-ideologice.

După înființarea Muzeului Național Cotroceni în 1991, expoziția permanentă a avut puține elemente care să aducă în atenția vizitatorului istoria recentă. Prin acest proiect, MNC își propune să îmbine cercetările istorice cu documentarea istoriei orale și să valorifice, prin metode multimedia, patrimoniul generat de perioada 1949-1976, patrimoniu ale cărui surse sunt încă accesibile. Mărturiile subiective ale pionierilor de atunci sunt trecute prin filtrul istoric, construind, practic, narațiunea perioadei în care Palatul Cotroceni a definit copilăria acelor generații.

Expoziția poate fi vizitată, în perioada 9 august – 2 octombrie 2022, fie în cadrul turului complet al muzeului, fie în cadrul turului expozițional, de marţi până duminică, în intervalul orar 9.00-17.00, doar în baza unei programări prealabile, la adresa de e-mail vizitare@muzeulcotroceni.ro sau la numerele 021.317.31.07 / 0725.518.381.

Expoziția face parte din proiectul Cotroceni IStory, realizat de Muzeul Național Cotroceni și co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în parteneriat cu AGERPRES, Societatea Română de Televiziune, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Militar Național „Ferdinand I”.

Parteneri media: TVR, Radio România, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio România București FM, Rador, Agerpres, HYP TV, Trinitas, Modernism, Presa de Azi, Ordinea Zilei, PropagArta, București Business.

Foto: Muzeul Național Cotroceni
- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

ElectroPutere Parc a devenit cel mai mare hub de inovație și tehnologie din Oltenia

Forța de muncă bine calificată, infrastructura bună și amplasarea în apropierea Universității din Craiova - cel mai mare centru universitar din sud-vestul României, precum...

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img