27 septembrie 2022
16.2 C
București

Examenul pentru obținerea titlului de specialist pentru profesioniștii din sistemul de sănătate

De citit...

Anul acesta, 2.710 medici, medici dentiști și farmaciști vor susține examenul pentru obținerea titlului de specialist. Sesiunea este organizată în intervalul 23 septembrie – 24 octombrie 2020.

Miercuri, 9 septembrie 2020, Ministerul Sănătății va afișa, pe pagina de web www.ms.ro, secțiunea Examene și concursuri naționale, arondarea candidaților pe specialități și centre universitare de examen, conform prevederilor publicației de examen aprobată pentru sesiunea din acest an.

Procesul de arondare ține cont de criteriul pregătirii de minimum 6 luni din stagiul de bază al specialității, efectuată în centrul universitar respectiv și de criteriul existenței unui număr de minimum 3 candidați pe specialitate și centru universitar.

În situația în care, pentru anumite specialități a existat câte un singur candidat pe centru universitar, în mai multe centre universitare diferite, pentru respectarea principiului obiectivității evaluării, candidații au fost rearondați centrelor universitare învecinate, astfel încât să existe minimum trei candidați pe specialitate, ținând cont totodată și de pe criteriul distanței minime, care să implice costuri cât mai reduse pentru candidați, în cazul deplasării sau pe baza celei de a doua opțiuni a candidatului, acolo unde această opțiune a fost făcută”, menționează Ministerul Sănătății.

Pentru specialitatea Medicina de urgentă, examenul se va desfășura numai în centrele universitare București și Târgu Mureș, conform metodologiei aprobate prin Ordinul Comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr.1333/6556/2012.

Anul acesta calendarul de examene și concursuri al MS a fost modificat și adaptat condițiilor epidemiologice. În acest context, examenul de obținere a titlului de specialist a fost devansat cu o lună de zile.

Autor: Sofia Filip
Foto: Arhiva Ordinea Zilei

 

- Publicitate -spot_img

Mai multe articole

Știrile zilei

- Publicitate -spot_img