Apple Inc. a anunțat că va organiza un eveniment online, pe 15 septembrie. Toată lumea se așteaptă ca atunci să fie lansat cel mai recent Apple Watch. Evenimentul va fi transmis pe site-ul web al companiei, începând cu ora 10:00, ora Pacificului informează Bloomberg.
Gigantul IT organizează, de obicei, în fiecare toamnă un spectacol elaborat axat pe hardware la sediul central din Cupertino, California sau într-o altă locație din Silicon Valley.
În toamna 2020, acest eveniment va fi transmis doar online din cauza pandemiei Covid-19 și are ca precedent conferința dezvoltatorilor Apple din iunie, care a funcționat bine ca un eveniment virtual.
Anunțul evenimentului de pe site-ul Apple nu precizează clar care va fi subiectul, dar din invitația către mass-media, care spune „Timpul zboară”, se poate deduce că anunțul este legat de Apple Watch, nu de Phone.Noile iPhone vor fi lansate în luna octombrie, potrivit unei informări a Bloomberg News.
Compania pregătește noi ceasuri Apple high end și low end, precum și un iPad Air reproiectat, cu un ecran edge-to-edge. De asemenea, se lucrează la un HomePod mai mic și la prima pereche de căști marca Apple care să fie lansate la sfârșitul acestui an.
Noile iPhone, care vor ajunge pe piață mai târziu, vor avea carcase reproiectate, camere foto actualizate și capabilități 5G.
De asemenea, Apple intenționează să anunțe primul Mac care rulează pe propriile procesoare, înlocuind Intel Corp., înainte de sfârșitul anului. Următoarele actualizări ale software-ului iPhone și iPad urmează să fie lansate în această lună, iar actualizările software Apple Watch, Apple TV și Mac vor avea loc în toamnă.
Acțiunile companiei au crescut în acest an datorită majorării cererii de iPhone-uri, iPad-uri și alte echipamente tehnologice utilizate în noile condiții de lucuru la distanță în timpul pandemiei.
La ora actual, doar opt state ale lumii au o valoare a PIB-ului care depășește valoarea de piață a companiei Apple: Statele Unite, China, Japonia, Germania, India, Marea Britanie, Franța și Italia.
Autor: Corina Gheorghe
Foto: Arhiva Ordinea Zilei